Cand dumnezeu iti vorbeste prin oameni si nu stii ce sa spui, e destul sa te uiti in ochii lor sa le imbratisezi sufletul. Daca ochii tai au o culoare speciala atunci e pentru ca te afli in mijlocul altui suflet cu care tocmai te intalnesti pe drum, acela dintre sufletele voastre. Uneori oamenii surprind emotii in culorile ochiului tau, nestiind ce sa spuna de teama sa nu risipeasca vraja prin cuvinte. Atunci culorile sinelui ajung calatori in spatiul ochiului tau, uneori calcand stramb si curbat, alteori liniar si sigur. Intotdeauna spatiul dintre priviri e marcat de magie, magia ta, magia altuia, creandu-se, aici si acum, magia voastra.
Nu ma pricep sa vorbesc drept cand ma privesti. doar pentru ca sunt calator pe drumul catre ochiul tau, preocupata sa admir ce intalnesc in cale. Iarta-ma pentru mersul stramb uneori cand mi se taie picioarele de frumusete :)
oamenii nu sunt ceea ce ai crezut. sunt doar niste oameni si atat.
"daca inima ta are teama, explica-i ca teama de a suferi este mai rea decat suferinta in sine....nici o inima nu a suferit, niciodata, cand a plecat in cautarea propriilor vise" e un cantec frumos...
daca dumnezeu ar fi unul dintre noi, ce intrebare i-ai pune ?
ce este prietenul tau?
il cunosti de cand erai tu mic, mic de tot. el te stie pe tine, tu il stii pe el. cand tu erai acolo, era si el pe atunci. cand uneori nu te intalneai, avea grija dumnezeu sa te puna pe tine langa locurile pe unde el umbla. si erati din nou impreuna. Sunt zile in care prietenul tau iti face masaj la cap cand tu esti suparat si tensionat. mereu esti tensionat din cate ceva. el mereu este mai destins. asa e viata lui, asa e viata ta. nu stii ce faceai tu atunci. Tu mereu il admirai si doreai in tacere sau in lumina.
apoi muzica mai canta un cantec si mai traiti, aproape sau departe, inainte sau inapoi, mai incolo sau mai incoace.
sunt zile in care vrei sa mergi cu el in fiecare zi si daca nu-l gasesti ti-l imaginezi cam ce ar face. ca si pe o carte deja citita care s-a terminat, o iei si o rasfoiesti gandind la el, prietenul tau, ce face acum si cum se simte.
sunt zile in care nu-l mai rasfoiesti. e plecat. pastreaza si tine sa fie plecat. el si lumea lui. tu si lumea ta.
vine o zi in care iar iei cartea si o deschizi nefiresc si ingandurat, se deschide la o pagina, o citesti plecat departe, ti se pare ca scrie altfel decat pana acum, meditezi si citesti , citesti si ramai in mijloc de carte de parca nu ai fi citit-o decat pe jumatate. inca citesti. el e ocupat. asta e viata lui. asta e viata ta.
uneori foile sunt date de vant mai repede, ciudat ca fiecare fila pe care o citesti nu iti da sentimentul pierderii celorlalte. poate pentru ca ai mai citit-o....? poate.
intr-o zi in cartea in care citesti gasesti o pata. ciudat, adancit si ingandurat iei pata si o intorci pe toate partile, capeti puterea de a o citi si pe ea. abia acum afli ca prietenul tau de departe nu are o viata destinsa. doar uneori. si cand nu o are e, si el doar un om. atunci nu mai e prietenul tau. nu mai are timp sa fie prietenul tau cand traieste grabit.
iar tu privesti in pata si ea priveste prin tine. ce ciudat. deocamdata voi doi sunteti prieteni... pana cand pata se invecheste si capata forma literelor cartii ingalbenita de foarte multa prietenie. si uitare si trainicie si poate mereu altfel fiecare fila.
