noi, oamenii

noi, oamenii suntem delicati, desi sub armura de Oameni Mari nu vrem sa se vada asta. suntem precum paharele de cristal sau precum orice este mai delicat pe acest pamant. asa incat, ar trebui sa avem pancarte intre noi, atunci cand uitam sa ne purtam delicat, cu "Ai grija sa nu ma spargi". ai grija sa nu ma ranesti asa de tare incat sa ma doara.
cine are curajul sa recunoasca ca este doar un pahar care poate fi spart oricand de cineva ce nu este atent cand trece pe langa el... poate pentru ca suntem facuti din suplete, blandete, moliciune in spatele tuturor usilor blindate...

omul lacrima

cand e iarna, cand e vara omul lacrima e verde. cand rasare soarele, el stie ca trebuie sa se trezeasca pentru alti oameni lumanari. pana la urma ei se apleaca si se topesc. sunt zile cand de la soare omul lacrima poate sa rada in hohote. sunt zile in care daca ploua  omul lacrima poate fi linistit sau poate doar sa ramana tacut, ascultand. cand ninge, omul lacrima se ninge pentru ca nu are altceva mai bun de facut. face sa curga din el stropi albi care altor oameni anotimpuri le fac bine.
omul lacrima uneori face piata, cateodata il dor oasele. el a trecut prin multe bagaje ninse, asa incat stie foarte bine ce inseamna greutatea. omul lacrima poate uneori sa aiba dureri pentru ca altcineva, ea, Viata, la tratat egal. omul lacrima nu spune, tace, tace. el stie cel mai bine sa taca, tacerea lui aduce cald si aduce aroma celor Acasa. Omul lacrima inghite, insa cine stie ce poate inghiti... pe cine intereseaza. cateodata doare cand inghite prea mult si e nevoie de supapa. omul fluturele si omul lacrima tac si ning pentru ca nu stiu sa faca altceva mai bine

ianuarie oameni

in ianuarie oamenii de obicei fac ceva, unii torc, altii mediteaza, unii se iubesc, unii alearga, unii scriu, altii fac oameni. de obicei in ianuarie suntem ocupati cu ceva. zapada a cazut si ea tot asa de linistita si preocupata in maretie. se joaca copii cu copii si parintii cu ai lor, dar tot asa, linistit, fara graba. exista uneori momente care incremenesc de frumusete. da, frumusetea uneori incremeneste in ochii nostri, iar acele momente nu se mai sterg niciodata.

si precum totul pare ca asa trebuie sa fie, in ianuarie inca gasesti dovleac cu gust de toamna. ochii omului cu singurul dovleac din piata sunt rosii, de fapt, nu cred ca ochii lui sunt rosii, ci de fapt tot e rosu. asa om rosu nu am mai vazut demult. orice ar spune si fiecare miscare pe care o face pare ca e de un autentic si perfect moment. el stie exact ce inseamna fiecare cuvant si fiecare rest si fiecare felie pe care o taie. dovleacul de la el e absolut gustos, de iti vine sa-l mananci crud. de parca doar crud poti intelege ochii omului rosu.

Totul este Magie!

iar in spatele oamenilor, Oameni Frumosi!

:)

cel mai greu e sa spui oamenilor dragi un Adevar considerat de tine dureros pentru ei. Este dureros pentru ca este inca pentru tine dureros acel adevar. De exemplu, spun omului de langa mine ca vreau sa fie autentic.

spune-mi tot ce ai sa spui, orice ar fi.. iar cand imi spune...doare... Doare , ei asta e...doare acum de aici. daca doare de aici, iti dai dai seama cum doare de departe? aaaaaaa.........doareeee , ca naiba doare!

Acest adevar spus de cel drag tie iti da imboldul de a fi curajos prin autenticitate mai departe, tu catre cei pe care ii intalnesti pe drum. E greu, in fiecare zi e greu, dar e cu mult mai usor cand pornesti cu cel cunoscut. Acel cunoscut care lasa sa-ti fie strain indeajuns de putin cat sa ti se pare cunoscut de-o viata si sa iti dea imboldul spre a vorbi catre tine, catre lumea ta si a celor dragi ce se tem a nu fi raniti.

Oameni dragi ... ! :)

cand

Cand dumnezeu iti vorbeste prin oameni si nu stii ce sa spui,  e destul sa te uiti in ochii lor sa le imbratisezi sufletul. Daca ochii tai au o culoare speciala atunci e pentru ca te afli in mijlocul altui suflet cu care tocmai te intalnesti pe drum, acela dintre sufletele voastre. Uneori oamenii surprind emotii in culorile ochiului tau, nestiind ce sa spuna de teama sa nu risipeasca vraja prin cuvinte. Atunci culorile sinelui ajung calatori in spatiul ochiului tau, uneori calcand stramb si curbat, alteori liniar si sigur. Intotdeauna spatiul dintre priviri e marcat de magie, magia ta, magia altuia, creandu-se, aici si acum, magia voastra.

Nu ma pricep sa vorbesc drept cand ma privesti. doar pentru ca sunt calator pe drumul catre ochiul tau, preocupata sa admir ce intalnesc in cale. Iarta-ma pentru mersul stramb uneori cand mi se taie picioarele de frumusete :)

Spune tu, suflete, ce simti oamenilor dragi tie! Le poate fi de folos!