fantome

ce as putea sa scriu.... despre frica si despre mama ? poate despre amandoua. Ele doua sunt infratite si se unesc mereu.

Frica, frica, de unde vii frica, unde esti salasluita, de parca te-ai fi nascut dincolo de mine si de cei cunoscuti, esti adanca si parca ma furi. din ochi si din inima. De parca-mi furi inima si sufletul si tot ce respira a viata si a a Mine.

Vad stramosi si oameni pe care nu-i cunosc, desi in vis le simt si lor frica si limitarile, saracia si prejudecatile. Ii vad, le simt trairile si dorintele si mereu peste tot ca o caciula troneaza dragostea. Chiar daca ea e din alte vremuri, chiar daca ea e mai nou. Simt oameni, limitari, teama, frica, si din nou dragoste, oameni care se iubesc si carora le e frica. Ii simt, uneori ii vad in vise, alteori doar ii simt. frica ma apropie de ei si ei se apropie de mine prin vechiul suflet al meu. poate am trait alaturi, imi sunt cunoscute unele strazi, unele haine, unele trairi, de parca suntem acolo mereu, fara timp, ne reintoarcem ca si cand nu exista ceas, ci doar dorninta, aceea de a fi acolo, intr-o clipa si loc al lumii fara timp si spatiu, mereu. Ei sunt fantomele trecutului meu, un trecut fara nume care in prezent imi creaza frica. Ce din voi, oameni, ma apropie. Ce din voi doriti sa va linisteasca aici, in lumea mea? vorbiti-mi, nu va cunosc toate temerile si dorintele, sau fricile si poate visele...