Unii oameni isi plimba cainii, altii isi iau gandurile si le duc la plimbare, isi iau pe sine sa-l plimbe, sa vada frunzele, sa mangaie soarele si sa-l saruta lacrimile. Iti multumesc tie ca ma primesti sa il plimb pe Mine prin tine.
iti multumesc tie ca ma primesti, frunzelor, pomilor, ierbii si florilor, pamantului ce-mi absoarbe lacrimile, sufletul, gandurile, emotiile, fricile sau iluziile.
fiecare parc ar trebui sa aiba un lacas de reculegere, banci inchise in care sa te poti aseza si sa plangi sau sa razi sau sa faci ce nu poate incomoda alti oameni. un loc al gandurilor si al plansurilor fiecaruia care te calca, un loc in care sa-ti permita sa te linistesti profund, un loc al linistii parcului propriu.
Oare cum arata parcul propriu, acela interior? la unii cred ca bantuie mereu un fel de anotimp permanent....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu