de obicei si in ultimul timp cand vreau sa pregatesc ceva nu-mi mai bat capul, pun tot ce gasesc intr-o combinatie proprie, apoi degust si vad daca se poate manca. desi, stiu ca e bun tot ce fac mainile mele, nu are cum sa nu fie bun, inca ma mai intreb la sfarsit...
apar momente cand daca musai n-ai un condiment care obligatoriu se potriveste la mancarea aia, nu iese acelasi gust, iti strica gustul. daca ti-e foame mananci asa, daca nu tie suficient de foame o arunci sau astepti sa se strice.
compensarea vine atunci cand poti schimba acel condiment cu altul asa incat gustul sa ramana in mare cam acelasi. compensarea vine din nevoie. nevoia vine din lipsa. lipsa creeaza gol. golul creaza mecanismul de cautare si identificare a umplerii lipsei. In acest fel gasesti ceva ce te multumeste, insa trecand mult timp, ai nesansa ( sau sansa), din nevoia de compensare, de a "arunca" foarte mult condiment inlocuitor pentru ca mancarea ta nu are nici un gust fara.
asa incat sfarsitul va fi uneori izbitor de gustos sau, se intampla des, izbitor de gretos. ai aruncat prea mult condiment si nu-ti macar nu-ti trebuia atat. ai apucat tot borcanul din nevoia de gust.
din prea multa compensare, din prea mult gol si lipsa.
chipul iti este luminos, radiaza tot ce este pe langa si nu apuca sa stie ce easta. doar se bucura, ai aruncat golul in varful unditei si uite ce-ai prins - un ditamai peste. ce faci cu el.., chiar asa de foame iti este? te cred, iti este foarte foame, insa daca n-o iei incet se poate sa te inneci cu oasele mici.
el stie ca ti-e foame.
arunca-mi o farama, doamne. doamneee doamne! pana la urma fie cum oi vrea tu, doamne. nu pleca, nu pleca, te rog mult, nu pleca. nuuuu. cum vrei tu sa fie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu