mi-e sufletul atat de trist, trist, trist, trist...
o mare de tristete, asa incat daca as spune ceva mi s-ar parea ca ii deranjez adancimea acestei tristeti.
ma doare mana si sufletul din ea. ma doare sufletul si mana din el.
vad o plaja suflata de vant, sunt si gunoaie mici, sufla vantul prin ele, le scutura simplu si preocupat de asta. nu e nimeni, e o plaja parasita acum de oameni. e vant, inca nu e frig, dar va fi curand, am luat haine mai groase pentru a ma proteja de el, vantul. nu-mi place ca bate, insa stiu ca daca el sufla plaja, asa scap si de gunoaie.
ma doare mana, nici plansul nu mi se pare "honestity" pentru toata tacerea ce o aud in adancurile plajei din suflet. o plaja pustie, murdara si batuta de vant.
Un vant care acum e tot ce am. e bun si el la ceva, altfel...m-ar sufla cu totul tacerea din adancul marii mainii stangi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu