marți, 28 septembrie 2010

chiar daca simti ca nu este destul, macar simti. chiar daca nu esti fericit, esti. chiar daca nu este, esti. chiar daca nu va fi, este. chiar daca reusesti sa razi, e bine. chiar si cand iubesti fara rima, simti ca este. chiar si cand zambesti oblic, esti. si cand dormi si visezi urat, tot e. Este si simti ca e frumos tot ceea ce simti. pentru ca poate asta e viata. poate. pentru ca simti undeva in cosul pieptului un ceva cu iz de toamna si vara trecuta demult, o simtire venita din traire, empatie, compasiune, dragoste si inima deschisa si inchisa precum are ea chef.

Doamne, iti multumesc!

luni, 27 septembrie 2010

amprente

Fiecare isi lasa amprenta asupra altuia. Amprenta oamenilor lasa urme ca si pasii din viata reala si concreta, o urma, semn al trecerii lor prin viata si momentul clipei tale. o amprenta vorbeste despre ce aduce acel om in viata ta. O amprenta e unica asa precum acel om aduce in viata ta unicitatea lui. Nu exista un om la fel cu altul, precum nu exista o amprenta la fel cu alta. Fiecare din oamenii ajunsi instantaneu drept musafiri in viata mea aduc cu sine proprii si unicele amprente. Vin si pleaca, pleaca si vin apoi simti ca amprenta lui cuiva se contureaza in lumea ta intr-un mod in care doar cineva se poate contura intr-un mod unic in cineva. Nu oricine se amprenteaza, ci doar acele atingeri puternice venite in lumea ta, sunt atingeri cu intensite si suficienta unicitate asa incat raman si devin unice. prin atingerea spatiului tau, prin dorinta de a ramane si prin trecerea timpului. ele devin trecut si amprenta in viata prezenta.
Amprenta persoanelor speciale este pretioasa pentru ca este unica. Cand mi-e dor de persoane speciale le simt amprentarea lor in viata mea si le admir unicitatea.

miercuri, 22 septembrie 2010

desi sunt si am simt inca odihnita si treaza pentru serviciile oferite, simt frica, frica si durerea.
ne iubim si mintim ca ne iubim, ascultam cantece si sfaturi, leacuri si comenzi, precum suntem niste automate create pentru a funcitona, asa incat ramanem blocati in acelasi loc. Blocajul il simti atunci cand te trage cineva de mana pentru a fi tu cel adevarat. Daca cunosti calea spre deschidere catre acest el, te deschizi frumos, daca nu esti inca pregatit te inchizi si deschizi o petale pe incercate, apoi inca o inchidere timida si plina de frica, apoi deschidere si inca o data inchidere. Aproape ca inchiderea si-a invatat ritmul ei, are muzica ei, proprie, ma inchid ca mi-e frica. raman aici, cu lumea mea singuratica si trista, de frica lumii frumoase si muzica ei. Nu stiu ce e dincolo, doar am auzit, mi-e frica, doar zic, mi-e frica, nu stiu..incerc, ma inchid, ma deschid.., nu stiu eu....eu stiu ce-o fi dincolo?

he he, frica , frica, da-mi voie sa spun. Spun iubire catre tine, omule. Omuleeeeeeeeeeeeeeee, omule drag, te rog, vino, atinge-ma si ajuta-ma . Mi-e atat de frica de tine, nu stiu cine e tine. cine e tine???? Omulee, ma auziii, omule......... inca nu auzi, omule!

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Oare numai cand daruiesti te aproprii de tine? Spune-mi , Doamne, cum e? uneori nu e suficient daca ramai singur si daruiesti doar cu gandul tau bun. desi a darui inseamna a iesi din tine si a arata ca esti slab si mai tarziu, a darui. Asta inseamna, Doamne? asta inseamna doamne/ doamne, doamne, cuvantul tau e acum c aun tanget, sau cum se numeste asta..ca un plans care cheama, ceva, doamne, noi, ne-am nascut crezand in tine, doamne. eu nu stiu la ce sa ma rog, doamne doar la tine si atat. la un tine abstract, doamne, asa incat uneori ma indoiesc de existenta ta. tu, doamne, doamne, doamne, de frica si .....iarasi teama ca evadez din tiparele stramosilor mei, iti spun tiw, doamne, ca atat cat cunosc iubesc. ca si parintii mei, doamne. ii cunosc o particica, ma cunosc putin si cat vor fi si pot, dar in acelasi timp, faptul ca ei m-au nascut, ma face sa spun orican, doamne, ca-i iubesc.

doamne, doamne, doamne.........doamne, doamne, doamne, doamneeeeeeee , stai, stai..te rog, doamne, stai, stai doamne, te rog doamne, stai doamne
da-mi doamne putere sa pot pastra clipele de lumina pe care le primesc!
da-mi putere sa le pot mari prin lupa ochiului propriu si sa le intelege si accepta cu totul!
da-mi voie sa revin la ele si sa le gasesc acolo unde au aparut prima data!
arata-mi increderea ta si stai langa mine!
uneori pare ca e mai usor, alteori ma ranesc si nu pot sta sa ma odihnesc, trebuie sa merg cu ranile dupa mine, iar siroiul de sange sa nu-l vada nimeni. ajuta-ma sa merg si sa ascund sangele, doar pateaza drumul si inteteste neintelegerea si intrebarile oamenilor. nu am putere sa ma opresc a le da explicatii pentru ranile mele, am treaba si trebuie sa merg inainte. daca tu mi le dai pe toate, asculta-ma si ajuta-ma sa merg. vreau sa merg mai bine decat o fac acum!

Te rog, Doamne, nu ma parasi!



“Iubite frate al meu, nu-ţi cer decât încrederea.
Dă-mi-o şi vom ieşi împreună din acest loc al umbrelor.
Nu te pot scuti de confruntarea cu fricile tale,
dar te pot ţine de mână până când o faci.” (Paul Ferini)

joi, 16 septembrie 2010

fa sa fie mai mult!

e greu, e atat de greu, e greu si e mult . urletul ar fi putin. mai sunt si alte urlete venite din stramosi care nu s-au urlat si consumat. saracii de ei au ramas cu urletul neurlat. acum gandesc ca e mai bine decat ca ei, "neurlati" si nici nu stiau ca poate fi macar altfel sufletul lor...

e greu si printre suspin si plans e parca bine, un bine ca un ecou de departe, de mai departe decat pot sa vad eu acum.

... si pentru ca dumnezeu iubeste in fiecare zi si nu uita si pentru ca si eu ma vreau bine, te rog pe tine, Doamne, te rog mult, mult, mult, da-i lui sanatate si fa-l sa fie pe aici mult timp. sa nu plece!Cata nevoie avem de el, face bine si esti tu prin el si prin atatia oameni.

Iti multumesc tie, doamne si te rog ramai chiar daca lumea mea e departe si uneori grea poate pentru tine!

pot, stiu eu ca pot sa o fac albastra-bleu! hm............................................... ramai, ramai, ramai, te rog, ramai, de ce trag de tine, ramai, te roooooooooooooog , te rog, te rog ramai, te rog, te rog, te rog mult pe tine, doamne sa ramai si iar te rog si te rog pot sa spun mai mult te rog daca stiu ca asa nu pleci

miercuri, 15 septembrie 2010

am o tristete de zi de miercuri. cred ca are multe goluri sufletul meu de se simte asa, saracu..

scriu si atat. lacrimile inca nu vin, raman doar cu tristetea, aia e mai grea. ce-ar vrea ea s-o auda lacrimilee, aaaaaaaaa..... dar si ele au treaba

duminică, 12 septembrie 2010

ei, ei, hei,
l-am tot visat pan l-am chemat aici in realitatea mea. cum putem sa mai Vorbim? gasesc greu si ciudat sa mai putem comunica macar ca odata.

a fost interesantr ca a sunat. chiar l-a chemat inima mea? asa putere s aaiba ea, iar visele din ultimele nopti...si ele au facut asa incat....

m-a sunat..si sec si goale sunt cuvinte. doar Inima e inca plina, aceea a sangelui. aproape ca nu mai trebuie sa vorbesti. uneori cuvintele sunt scuza perfecta pentru a umple spatiul dintre doua inimi. inimi pline de dor si jale, inimi goale de implinire, amandoua plang plansul propriu doar de ele stiut.

macar asa, putin, sa se mai intalneasca ele. chiar daca grele in conversatie, se mai intalnesc inca.

roaga-te, inima pentru inima cealalta.

duminică, 5 septembrie 2010

Totul e concret si dragoste

Totul este concret. Totul este extrem de concret. asa cum vine viata, as avine si sfarsitul ei. e foarte simplu si concret, nu trebuei s aintelegi nimic. suntem aici pentru viata asta pana nu mai suntem. totul e foarte concret si simplu. ne traim zilele pana cand le avem, dupa aia vine altceva, ceva ce noi vrem sa vedem si sa intelegem. Din ochii nostri lumea se vede altfel, ne-am chinuit atat sa dam logica tututror vazuteor si nevazutelor asa incat nu ne-am gandit ca vine un moment pentru fiecare din noi in care logica proprie nu are loc aici. Totul e concret, altcineva, tot cel ce ne-a dat viata, stie mai bine. ei, si? daca nu era el traiam acum....acum, gandind cu mintea si putin cu inima sau cine stie, poate invers, imi vine sa multumesc pentru ca avem acest fel de experienta pe pamant numita viata. El stie mai bine ce-i cu ea. Noi ba. Noi ne bucuram, apoi necajim, apoi cautam intelesuride frica necunoscutului - mortii. de frica mortii transformata in negru talmacim tot felul de povesti in negru din care nu mai stim cum sa iesim.

Viata e asa cum e. Si moartea la fel. Moartea e punctul final din viata. Asa incat, acum ma gandesc ca oamenii concreti reusesc cu usurinta sa "ia" moartea asa cum e pentru ca doar ei o vad ca un moment si atat. Sper! Sper sa nu sufere mult dragii mei. Sper pentru ca ma contopesc cu ei si m-as contopi cu durerea lor........pana la urma ramane sinele cu tot si toate ce curg din el, iubire, ura, nestiinta, esti singur cu tine in fata vietii, asa precum esti in fata mortii.


Suntem impreuna, ne desparte totusi ceva.... Poate constiinta colectiva...., e ca un gard viu prin care ne putem vedea unii pe altii, unii zambesc, altii plang.....Nici o parte nu stie de cealalta complet.... Suntem despartiti de sarma ghimbata care creste cu dragoste. Nu stiu izvorul ei doar ca va fi mereu asa. O dragoste ghimpata intre cele doua lumi vii amandoua.

Ai grija de el si de mine.