Oamenii sunt exact ca o piatra colorata prin care tu privesti. Tu decizi ce culoare sau nuanta vezi din unghiul in care privesti, tu decizi spre care parte a pietrei sa alunece privirea, in functie de plimbarea multicolora a ochilor fiecaruia. Cred ca toti avem scopul de a ne recolora prin intermediul celuilalt ochi pe care-l intalnim la granita dintre lumi. Lumea ta lasa drum pavat spre lumea celuilalt asa incat sa nu se impiedice, ci doar sa-i placa sa mearga. Lumea ta poate indrepta pietrele drumului intr-un fel propriu in care colorile altui Tu sa se poata reflecta cat mai frumos, mai frumos uneori decat stie sau crede - un crez colorat si straniu cu iz de magnolie sau liliac alb.
Culorile lumii proprii sunt oarecum din aceeasi paleta: de portocaliu zglobiu, galben indraznet si cald, maro tacit si moale, verde inchis pentru confirmare, uneori rosu pentru cand traiesti mai tare, alteori alb sau bleu pentru cand iubesti fara sa stii ca faci asta.
Lumea proprie invata sa reflecte uneori si alte lumi, necunoscute nici macar tie, lumi apuse sau lumi noi. Atunci culorile au nuante ciudate, de impletire a concretului cu un fel nebunesc de absolut, combinatie de aroma aramie si gust de miere, cu miros cenusiu de ardere si trecere prin tine.
Sunt culori ce exista, culori ce inca traiesc si culori ce au murit. Uneori le simtim ca un amalgam bizar nestiindu-le trecerea, alteori le intalnim prin oamenii ce poposesc o vreme in gara vietii noastre. Aici si Acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu