traiesc si urlu mai tare decat pot si cred ca inca mai pot asa incat geamurile se aburesc de la furia si durerea care tremura de frica. Frica, frica, frica si multa durere si brate moi cazand a lesin.
Un lesin in care poti sa ramai treaz doar atat cat sa nu iti mai permiti sa vezi cu ochiul critic sau superior. Acel lesin speriat ca o moarte luata la goana de viata insasi si care tremura in propria ei umbra si zace mocnind a frica si teama si urla si zace si urla si ii e frica. Nu mai are cine s-o ajute, se materializeaza si creste si creste in dimensiuni ciudate si deformate pana cand incepe sa se lumineze cu cate un strop de lumina pana incet se iveste o lumina.
Imi curat ochii si ii sterg bine de durere asa incat pot vedea mai bine in tine si ii pot simti cu inima. e din durere si intelegere dureroasa . Imi curat ochii de frica si durere si vad mai bine cum tiparele dureroase se joaca intre noi , dincolo de vorbe, scenarii sau amanunte concrete. Suntem ca niste ochi inlacrimati care trebuie curatati fiecare asa incat sa ne putem vedea unul pe altul.
Nu, nu ne vedem. sa ne curatam pentru a ne vedea mai bine si a ne ingadui sa fim cu tot ce suntem dati. BUNI. Suntem buni asa, cu totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu