sâmbătă, 30 octombrie 2010

inchinare




Unii oameni isi plimba cainii, altii isi iau gandurile si le duc la plimbare, isi iau pe sine sa-l plimbe, sa vada frunzele, sa mangaie soarele si sa-l saruta lacrimile. Iti multumesc tie ca ma primesti sa il plimb pe Mine prin tine.

iti multumesc tie ca ma primesti, frunzelor, pomilor, ierbii si florilor, pamantului ce-mi absoarbe lacrimile, sufletul, gandurile, emotiile, fricile sau iluziile.

fiecare parc ar trebui sa aiba un lacas de reculegere, banci inchise in care sa te poti aseza si sa plangi sau sa razi sau sa faci ce nu poate incomoda alti oameni. un loc al gandurilor si al plansurilor fiecaruia care te calca, un loc in care sa-ti permita sa te linistesti profund, un loc al linistii parcului propriu.

Oare cum arata parcul propriu, acela interior? la unii cred ca bantuie mereu un fel de anotimp permanent....

joi, 28 octombrie 2010

e liniste



... palcuri de ceata gri, galben si verde si liniste.

Dimineata tacuta si linistita. Miroase a tine. Miroase mai tare acum, e alt fel de miros, era placut si cel de alalteieri, acum e altul, cu alt farmec si placere de a fi savurat.

... parca e bine cand e gri afara si e ceata. E inca liniste si se tace. E culoare si respectul pe care il da meditatia acestui anotimp. Toamna parca ar vorbi si ne-ar spune: Mai, oameni buni, eu vreau sa meditez din nou. Voi? Voi daca vreti puteti sa va alaturati, daca nu, va rog, respectati clipele mele de meditatie. Daca va plictisiti puteti sa va jucati cu ceva din gradina mea, vedeti ca am pus mai multe culori pe frunze si in pomi. Mai mult, miros in mai multe feluri. Va mai dau si fructe nefructate ce altii nu va pot da.

Miroase si asculta.

Toamna mediteaza mai tare in rotocoale gri de ceata si miros de fum. Mereu ma uit sa-l vad. Il simt si-l ador pentru ca e unic. Miroase a tanjire, miroase de cald, a casa si a copil, miroase a bunici si a miere, a gutuie sau a frunze arse. Frunzele uscate au un miros specific, asemanator cu fructele pe care le lasi sa se usuce natural. cred ca ele s-au nascut pentru a dori sa arda, doar atunci vor pocni ca niste trandafiri in fata soarelui.

Mai stai un pic sa te miros...
sunt unii oameni care cred ca daca dau iubire vor da din a lor.
nu pierdeti, se inmulteste. Dati!

miercuri, 27 octombrie 2010

culori pe drum



Oamenii sunt exact ca o piatra colorata prin care tu privesti. Tu decizi ce culoare sau nuanta vezi din unghiul in care privesti, tu decizi spre care parte a pietrei sa alunece privirea, in functie de plimbarea multicolora a ochilor fiecaruia. Cred ca toti avem scopul de a ne recolora prin intermediul celuilalt ochi pe care-l intalnim la granita dintre lumi. Lumea ta lasa drum pavat spre lumea celuilalt asa incat sa nu se impiedice, ci doar sa-i placa sa mearga. Lumea ta poate indrepta pietrele drumului intr-un fel propriu in care colorile altui Tu sa se poata reflecta cat mai frumos, mai frumos uneori decat stie sau crede - un crez colorat si straniu cu iz de magnolie sau liliac alb.
Culorile lumii proprii sunt oarecum din aceeasi paleta: de portocaliu zglobiu, galben indraznet si cald, maro tacit si moale, verde inchis pentru confirmare, uneori rosu pentru cand traiesti mai tare, alteori alb sau bleu pentru cand iubesti fara sa stii ca faci asta.
Lumea proprie invata sa reflecte uneori si alte lumi, necunoscute nici macar tie, lumi apuse sau lumi noi. Atunci culorile au nuante ciudate, de impletire a concretului cu un fel nebunesc de absolut, combinatie de aroma aramie si gust de miere, cu miros cenusiu de ardere si trecere prin tine.
Sunt culori ce exista, culori ce inca traiesc si culori ce au murit. Uneori le simtim ca un amalgam bizar nestiindu-le trecerea, alteori le intalnim prin oamenii ce poposesc o vreme in gara vietii noastre. Aici si Acum.

luni, 25 octombrie 2010

pentru ca ...



pentru ca viata e frumoasa totusi si vrea s-o cunoastem ...

e bine




... e inca toamna. miroase insa mai puternic a ea. e liniste, e fum de toamna. il simt in nari si spumega sa iubeasca in rotocoale gri de argint-auriu. e bine. e maroniu si cald si soare. e mangaiere si e bine. e un rasfat al tau cu maroniu spre galben auriu, cand copt, cand in rascoacere mocnita.
e bine!
e asteptare. o asteptare pe care o mirosi inainte de a se ivi. miros de toamna ca preludiu al unui nestemat anotimp ce nu-si anunta plecarea prea curand.
Toamna mangaie, toamna stie cata nevoie de visare si meditare avem, stie nevoia noastra de iubire si de contact, simte lipsa si duce dorul unei veri ce nu a trait niciodata. Ea simte si stie exact golurile unei veri neimplinite si incearca sa impleteasca in culori sufletul sau , plin de iubire necoapta. Toamna cere si aduce in dar tot ceea ce nu ceri si nu ai. Ea isi aduce oricum, anticipeaza si iubeste!
Te iubeste toamna pe tine, Copil Mare!

duminică, 24 octombrie 2010

sometimes



m-am trezit devreme, foarte devreme, desi corpul era obosit, mintea imi era treaza. mi-am amintit de femeia ce a murit la trei saptamani dupa fiul ei, ma gandeam la cat de trist o fi fost sufletul ei asa incat a ales sa moara. ma gandeam apoi la drama barbatului care a ramas in urma si la copiii plecati departe, ma gandeam la fata care si-a ingropat fratele si apoi mama, nici nu a avut timp sa-l planga pe primul ca mai apoi sa-l piarda pe al doilea.



...am luat-o pe alt drum de dimi..., simteam nevoia de a vedea si alte locuri. Inca era intuneric, dar pe masura ce mergeam se lumina. De ochiul meu s-a prins cel mai frumos cer vazut in ultimul timp, nuante de roz cu bleu si mov pal. e dimineata si e rece, insa uneori culorile te fac sa te simti sarbatorit.

clipe de roua



alergi, alergi, fugi, aleargi si inchizi ochii asa incat totul se invarte in spirale mici. pasii alearga intr-un ciudat inteles, deodata pare ca nu mai esti aici, esti detasata de corp, doar alergi. Ma simt usoara si inchisa, departe de afara, departe in spirale mici, ca arcuri grabite sa ma arunce in sus pentru a reveni si iar a arunca. mai sus. si iarasi mai iau de la capat si ma arunca inainte sa simt altceva. e safe si placut sa ametesti si sa te simti fara trup. ala e greu uneori, dar trebuie doar sa inchizi ochii si sa alergi. initial ti-e frica de gresitul drumului sau al cazaturi. mai incearca si mai inchide, mai ia-ma din trup, doamne si arunca-ma in sus. arunca-ma si desprinde-ma de tot ce e greu. tine-ma acolo incat sa nu uit. si sa revin la tine, doar cu ochii inchisi. tine-ma si alunga-mi fricile, indoiala si durerea. sunt grea si ma doare. doare uneori. da-mi intelegerea ei, durerea si ajuta-ma s-o desfac in bucati mici , si mai mici asa incat s-o pot dizolva in alte mici si mici pana sa n-o mai gasesc. fa-i ei un loc, doamne si ajut-o sa-si gaseasca liniste. si ea, durerea poate avea nelinisti si cred ca-si cauta locul ei propriu si nu si-l gasesti. toti o alunga si n-o doresc. as aincat. doamne, invata-ma sa o pot privi, ia-i ghearele si coltii sa nu aiba cu ce ataca, ia-ma pe mine si pune-mi inca un brat drept arma, da-ne ocazie sa sa ne putem vedea. Pune-i durerii lentile de contact si fa-o s alacrimeze pe cand eu imi voi lua timp pentru a ne privi. Nu vreau sa fug. vreau s-o privesc drept in ochi, sa o sagetez si sa vad ce-mi raspunde privirea ei. si ea paote are ceva de spus. si ea e suparata...cine stie, poate durerea e mai suparata decat inima mea... trebuie sa ne cunoastem suferintele prin ochi si sa le putem integra. de aceea , te rog pe tine, doamne, ajuta-ne sa persistam in priviri cand ne vom intalni. ajuta-ma sa fiu in stare sa nu fug, alearga-ma cu ochii inchisi spre tine si ajuta-ma sa ma imbrac in priviri curajoase...
arunca-ma, arunca-ma in sus sa iau suflare buna de la tine ..

raza




A iesit soarele. Inca e cald-ruginiu. parca ne-am bucura ca de vara, unii mediteaza cald cu ochii inchisi si-l lasa sa ii incalzeasca usor. altii vorbesc despre el, despre cat de mult a ales sa mai ramana cu noi. unii se mira pentru "intrazierea" lui calda de parca nu ar fi obisnuiti cu asta. Ne e bine cu totii. Unii doar vorbesc despre el, altii ar vorbi, dar li se pare pueril sa faca asta, unii inchid ochii si se lasa purtati pe razele lui calde, le face bine caldul auriu, sangele lor parca respira a Soare. Unii au umbre mai adanci si-l lasa sa le incalzeasca toate ungherele sufletului, ei spun : "nu imi e cald", de parca nu s-ar satura. ceilalti se uita mirati la ei, ce gros sunt imbracati si mai stau si la soare si inca spun "nu-mi este cald". ... se aude doar un murmur usor - "imi este bine asa... ". Sunt si persoane care indraznesc sa poarte helanci subtiri, altii poarta deja blanuri. uneori nici nu mai ghicesti anotimpul daca te uiti printre ei, sunt diferiti ca si Soare, unii sunt zgribuliti sau infofoliti bine, altii poarta inca vara in bretele. Unii dintre noi purtam un albastru Soare in ochi. avem haine, dar el s-a ascuns in ochi, uneori plange dupa afara, alteori se autoincalzeste prin propriile raze mici si galbui. Eu stiu.., fiecare se incalzeste cum poate. si cand nu poate, cere ajutor tot prin ochi. Sunt ochi ce striga ajutor dar nu-i poate auzi mai nimeni pentru ca striga aparte, infundat, tacut in departare. Doar unii ochi pot auzi mesaje mute si cauta sa inteleaga ce ii face sa nu poata striga auzit. Sunt si alti ochi care nu cauta sa inteleaga nimic. Ei vin spre ochiul auriu si-l imbratiseaza cu tot soarele avut si-i spun: "Sunt aici, sunt aici doar pentru tine. Te-am auzit, stai, staaai si doar inchide ochii. Eu fac raze pentru ochiul tau asa incat sa poata striga mai tare cand nu mai poate sau cand eu voi fi plecat. Fac raze cum stiu eu, inegale, dar tot aurii, le pregatesc pentru tine, stiu ca le iubesti asa inegale pentru ca stii ca sunt unice.
Prima data voi face o raza mai lunga asa incat sa te poata incalzi cat lucrez la celelalte. La asta insa am mult de lucrat pentru ca stiu ca ai dori sa-ti si cante uneori. Asteapta putin, Ochiule Auriu, asteapta, nu mai e mult si te vei incalzi cu cea mai melodioasa raza. dar nu uita, ele nu sunt la fel, sunt imperfecte.
si ochii se pun fata in fata. unul incepe sa lucreze, pe cand celalalt il vegheaza in taina, stie ca are nevoie de privire si de liniste. doar in liniste poate crea raza importanta.
Mi-e frig....
Si mie mi-e racoare putin ....

vineri, 22 octombrie 2010

arunca-ma ...





tu bombani ceva, iar eu cred
ca soaptele tale...

tu incepi un soi de tuse mocnita, iar eu cred ca
ma chemi...

tu taci, iar eu cred ca
doar vorbesti in somn...

Uneori,
Uneori,
incerc sa-ti ajung visele si sa le spun,
sa ajunga la tine.

Alteori aleg crampeie din mine
cand urli si strigi ca nu-s,
pentru ca altfel nu stiu ce as face ...
decat sa fiu cu tine,
farame dintr-un mine decolorat.

ma temi,
ma infiori,
si-mi pare rau ca sunt ...

si tu tremuri, iar eu ma tem ca ti-e frig.
tu inca musti , iar eu iti dau
un teanc de mine din care poti musca in sange.


acopera-ma pana adorm si ajuta-ma sa nu te aud. stiu ca intr-o zi iti vei lua visele inapoi.

da loc




cand acceptam pe cineva de fapt iubim. cand iubim d efapt acceptam cu totul acea persoana. Stii tu, inima, ca celalat sa se simta acceptat fa-l sa se manifeste in toata maretia lui. Are nevoie de spatiu pentru a se misca, uneori poate are chef sa danseze, asa incat spatiul creat de tine, inima, trebuie sa fie mare, destul de incapator pentru dansul inimii celui ce te viziteaza. cand spatiul e mic, sufletul celalat se simte sufocat, nu dai destul aer, ba iei din el si-l sufoci inainte sa fie. oaspetele tau vrea spatiu si aer, sa poata trai suficient de aerisit incat sa simta ca se poate bucura, cand se bucura poate chiar dansa sau canta. are loc, loc creat de tine, inima ranita...tu ai grija sa faci loc celui cu care te insersectezi, lasa-i loc sa se spuna. el vrea sa fie. de asta v-ati intalnit. pentru a va spune. acolo untu tu mergi, inima, e doar un granicer si doar o regula: fa loc fiecarei inimi pe care o intalnesti, da-i ei voie sa aiba timp sa fie. da-i Fie si da-i Vreme, da-i FIE cum vrei tu s afii, fa loc inimii tale, inima ranita. Creaza spatiu, inima mare, fa loc s afii inima si pune-te sa stai cand obosesti. canta, inima si fa sa-ti fie tie bine. Si cand e sa ai musafiri, inima, ofera ce ti-ai oferit si tie, fa curta in gradina si asteapta-i cu spatiu, mult spatiu. Pune flori in ghiveci si invata sa le uzi, pune flori in veze si bucura-te de ele si spatiul lor din apa, coloreaza-ti gradina, inima si asteapta-i daca ei vor sa-ti vada casa. Esti propriul tau oaspete, inima. Fii, inima si ofera!

joi, 21 octombrie 2010

uneori ...




uneori ..noi cautam altceva, ajungem sa dorim ceva. uneori stim, alteori nu stim exact. Cand dorintele nu sunt desenate, cautam cu ochii inchisi. cand dorintele sunt bine conturate cautam cu scopul clar ce defineste dorintele.

Mereu cautam.

Uneori cautam altceva. Un altceva care sa ne defineasca Sinele si vrerea.

Un altceva care sa ne ajute sa ne vedem. Poate cautam uneori pe cineva care sa ne ajute sa ne punem impreuna fata in fata. E greu sa fii in fata proprie, cu tot ce ai si ce nu ai vrea sa ai? poate ... uneori e dificil sa fii chiar in fata privirii tale. Nu te mai poti da la o parte. Ai de ales intre a te privi si a te ascunde. Te poti ascunde de tine? Uneori, da. Uneori cand cauti altceva.
Uneori cautam altceva in care sa ne oglindim proriile fete, cu tot ce au ele mai frumos. Asta se intampla pentru ca de obicei oamenii sunt grabiti, ei merg si se grabesc spre ceva, asa incat ...

nu ma judeca, :)
eu caut altceva,
un altceva in care sa-mi zaresc cei mai rosii ochi si cele mai frumoase buze....

si atunci, probabil, mai caut si altceva, care sa-mi ofere o promisiune de nemurire...

nu ma judeca, pentru ca,
uneori,
Eu caut altceva...

din toamna mea





tot aceasta toamna frumoasa mi-a adus placerea de a gasi .

ei bine, am renuntat un pic in ultimul timp sa mai gasesc raspunsuri sau sa planuiesc ce va sa vina. incerc, mai bine spus.
in schimb am descoperit in toamna mea cum e sa cauti nuci. sa le cauti si sa le culegi. in fiecare zi am gasit cateva. Nu gasesc bucurie mai mare in toamna mea de azi ca atunci cand gasesc o nuca. m-am gandit, as putea sa le cumpar, cu kilogramul din piata, dar nu ar fi al fel. cine mi-ar vinde bucuria nucii gasite. e un joc ingtre noi. eu, ocupata sa miros si privesc afara, ele, nucile, ocupate sa le caut. Imi rapesc peisaje intregi, dar iubesc cautarea si gasirea lor. e un joc continuu si care e doar intre noi. bine, mai apare un melc, uneori care ne ingaduie sa-l privim si sa-l intrebam cum se simte.. este asa de bine cu voi, priteni dragi ....! Va multumesc!

geamul




am credinta ca fiecare avem o toamna a noastra care ne poate aduce uneori mai aproape de noi, prin lipirea resturilor unui Nostru , care se cere refacut si refacut in mii de alte forme. E ca si cand ti-ar cere cineva ca tema, zic eu, de viata, refacerea unui gheam spart in mii de bucati. Pe unele le gasesti, stii sigur unde au fost aruncate, te duci, le iei si le asezi delicat pe o festiva bucata de masa, apoi mergi sa cauti, mai gasesti altele ascunse prin colturi cu paienjeni mari si negri, sarmosi si neospitalieri. Stii ca ai sa-ti faci o tema, aceea a ta. Te tarasti si ajungi sub locurile unde zac demult umbrite, de prea demult, parti din geamul tau. Le culegi cu teama si credinta ca lucrarea ta trebuie refacuta, e musai. Vii la fata ta de masa, bucata de etamina gasita si ea prin vreun ungher, si pui si asezi cioburile puzzle, incerci sa refaci. Simti o emotie. Acea emotie care se numeste durere. Nu este nemultumirea ca nu vei putea reface geamul. Asta stii ca poti face. e altceva - durerea care vorbeste despre un geam care niciodata nu va mai fi ca cel initial.
pentru ca
pentru ca,
unele parti din el nu se pot recupera. S-au facut praf de sticla si s-au evaporat undeva peste ceruri. Stii ca ele acum formeaza parti dintr-un intreg mult mai luminos decat bietul tau geam, insa..... erau parti din geamul tau. Cand s-a spart nu te-a intrebat nimeni.
Ce simti acum?
Durere simt. Si lipsa lor, acelor bucati de praf stelar din geamul meu obisnuit. Ce poti face acum? nu stiu....doar sa ma joc, poate cu acest puzzle lipsa...chiar daca ele lumineaza din alte parti, mie imi lipsesc din jocul preferat.
Da-mi-le inapoi , Doamne sau ajuta-ma macar sa le vorbesc. Nu le mai stiu urma, ci doar dorul.
Mi-e dor de geamul meu!

nevoi, nevoi




cand pomii cresc cadouri si frunze cad pe tine
du-te si aduna-ti visele,
pune-le in poale si le canta poemul iubit
asa incat
sa te inteleaga mai bine
pe tine, suflet drag!


mergand in parc vad bunici grijulii cu un tanc care, presupun, ca le e nepot, asa incat ma gandeam ca bunicii au nevoie sa ocroteasca, sa ingrijeasca ceva dupa ce le pleaca copiii. Ei au nevoie sa poarte grija si sa daruiasca altui copil, ca extensie a fiilor plecati deja. Frumosi bunici ...

miercuri, 20 octombrie 2010

frunza mea

covor din cer




azi m-am trezit onorata in timp ce ma plimbam. oare ce am facut de merit atata onoare din cer?

marți, 19 octombrie 2010

priviri



Unele persoane par ca-ti privesc dincolo de iris, asa incat sa-ti vada sufletul. altele raman la granita dinte tine si lume...
Altele doar vin si te cunosc, la o prima intalnire va vedeti si va salutati din mers asa incat pentru fiecare e un echilibru firesc care nu cere sau substituie nimic.
In alte privire exista derapaje, restituiri sau credite ramase neachitate.

Hai sa ne privim, eu stiu..poate achitam ce ramane in urma sau daca nu, ramane rest la cei ce vin dupa noi.

Stai in privire si rumega ce ai sa-mi spui. Cuvinte nu am la mine. Smulge-mi-le si arunca-le in aer. Azi privesc!

avem nevoie




Avem nevoie de tandrete, de afectiune. oamneii au nevoie de asta. Iar cand nu esti incarcat asa incat sa poti da, ei se simt respinsi. Asa incat, cer iertare, prin intermediul aerului si gandului care stiu ca ajunge catre ei, ca nu va pot darui tandrete, mangaiere prin ceea ce se intersecteaza uneori cu voi. Imi pare rau! insa, stiu ca intr-o zi ma voi revansa.

mangaieri




eu ... eu sunt bine ascunsa undeva. uneori foarte bine ascunsa chiar si de mine, ma tot caut si nu ma mai gasesc. doar uneori.
din nou ploua, de fapt astept mereu sa ploua, dar nu spun asta nimanui. oamenilor nu le plac ploile, se feresc sa nu le deranjeze hainele sau fata asa incat de putine ori le spun ca imi place ca ploua! Cum as putea sa spun oamenilor ca ploua asa de frumos cand ei sunt tristi tocmai din acelasi motiv? Nu ii pot intrista si mai tare. Uneori, privind fascinata si prinsa cu ochii pe geam, soptesc ceva asa, doar pentru mine, ca mi-e asa de drag ca ploua.
Cand ploua ma simt mangaiata si ocrotita asa cum nu m-am simtit niciodata. Cineva din ploaie parca vine sa ma atinga cu dragoste si sa ma dezmierde ca si cand as fi cel mai frumos om pe care l-a intalnit. din dragoste.
Uneori stropii sunt exact acea delicata atingere pe care nu ai cum s-o descrii si nici macar s-o ceri pentru ca este din alta parte. tremur. poate emotie. Mereu m-am identificat cu sunetul ploii si luciul frunzelor sau pomilor dupa ploaie. imi place baia lor de apa si de lumina care ma ajuta sa iubesc. gasesc ceva afara de iubit nespus si cand murmura ploaia sau siroieste, ma simt iubita. Da, ma simt iubita de cineva de sus, ocrotita si mangaiata altfel.

duminică, 10 octombrie 2010

curatarea ochilor




traiesc si urlu mai tare decat pot si cred ca inca mai pot asa incat geamurile se aburesc de la furia si durerea care tremura de frica. Frica, frica, frica si multa durere si brate moi cazand a lesin.
Un lesin in care poti sa ramai treaz doar atat cat sa nu iti mai permiti sa vezi cu ochiul critic sau superior. Acel lesin speriat ca o moarte luata la goana de viata insasi si care tremura in propria ei umbra si zace mocnind a frica si teama si urla si zace si urla si ii e frica. Nu mai are cine s-o ajute, se materializeaza si creste si creste in dimensiuni ciudate si deformate pana cand incepe sa se lumineze cu cate un strop de lumina pana incet se iveste o lumina.
Imi curat ochii si ii sterg bine de durere asa incat pot vedea mai bine in tine si ii pot simti cu inima. e din durere si intelegere dureroasa . Imi curat ochii de frica si durere si vad mai bine cum tiparele dureroase se joaca intre noi , dincolo de vorbe, scenarii sau amanunte concrete. Suntem ca niste ochi inlacrimati care trebuie curatati fiecare asa incat sa ne putem vedea unul pe altul.
Nu, nu ne vedem. sa ne curatam pentru a ne vedea mai bine si a ne ingadui sa fim cu tot ce suntem dati. BUNI. Suntem buni asa, cu totul.

joi, 7 octombrie 2010

pentru cand





pentru atunci cand voi putea sa vorbesc si sa spun. pentru zilele acelea in care vreau sa traiesc normal, pentru alte zile in care se vor contura eu si cu Mine, pentru cand voi patrunde intunericul si ma voi invarti in ce o fi in el si ce o vrea el sa inveleasca din mine. Pentru cand ma fac mare si pentru cand imi voi auzi vocea, pentru cand ma voi iubi si voi glasui neincetat vrajita de ce aud, pentru cand cuvintele devin doar instrumente si le rosteste in drum spre altceva. pentru cand altceva devine si el si altceva. pentru cand traiesti momentul si vrei sa mai traiesti unul, atat de frumos incat ti-l doresti si mai frumos. pentru ce stiu ca e si nu am atins. pentru lacrimile care ma incalzesc si dor uneori pana la panica. pentru cand voi dormi fara morti si voi visa aiureli si pentru cand imi voi ingadui sa fiu anapoda, asa, cu bune si rele, precum poate e firesc si suficient sa fii.

pentru sufienta si pentru ce mi-o da Dumnezeu. pentru increderea lui in mine si pentru ingaduinta si rabdarea cu care ma asteapta.

miercuri, 6 octombrie 2010

tacit




fiecare are sarcina de a completa tacit sufletul altuiva asa incat fiecare intalnire cu celalalt suflet este o mare taina. o taina in care altcineva se alege sa vorbeasca. altii, nu tu si ea , nici altii, ci altele pe care ramene sa vi le cunoasteti voi doi dragi dragi dragi...

pliuri




din cand in cand ma pliez catre sine si ma inmoi in sine cu speranta gasirii avantului de maine in degetele topite in miere si lapte si degustand cascada unei promisiuni facute neincetat unui Eu mut la fel de promiscuu precum toate clipele pe care le imortalizez neincetat in cadrul propriu. doar de dragul prezentului si proaspatului verde mustind a maltz fara gust si miros.