e frumoasa viata, si moartea, deopotriva.

hei, suflet drag...
esti daramat.
da-ti drumul sa simta..
ce simte?
 stiu ca ti-e greu, suflet...

arunca-te in mine!

fii!

Doamne, daca-mi esti prieten...

trans

... culeg crengute de brad si imi canta Trans Siberian. Cu ei e sarbatoare. Brazii cu un pret pus de oameni nu au farmec, le-au luat stralucirea prin pretul afisat. Nu, nu vreau brad cumparat la suprapret. Prefer sa culeg crengute de pe jos. ele au farmecul lor pentru ca nu sunt dorite de nimeni, iar eu le dau cantec si casa.

oglinzi

unii oameni au oglinzi la ei in fiecare buzunar.
e frumos cand cineva iti da o oglinda in care sa-ti vezi frumusetea, iar atunci cand ai ratacit-o, sa iti serveasca proprii ochi drept oglinda pentru a-ti vedea fata in acea zi.

Visul.....  abia azi inteleg ce putere au visatorii! Ei pastreaza copilul si-l arata in felul sau cum niciodata nici copilul nu s-ar fi vazut..

vantule, canta~!

ninge grabit, ninge tulburat, ninge razand, ninge rupt din pelerina, ninge pufos, ninge aruncat, ninge nins, ninge de drag.

Ninge asteptat, ninge din cer, ninge ametit si ninge umil,

ninge cu frunti, ninge cu ochi,

 ninge cu causul palmei, ninge cu abur de ceasca,

ninge cu draperii groase,

ninge cu dulceata,

ninge cu mers leganat, ninge in dans de inceput, ninge apasat si crezand, ninge repede sa ajunga la noi.

iar vantul canta in acordurile crengilor dansate.

for angels

...pentru intuneric si pentru lumina din el, pentru azi si mai ales pentru maine, pentru ingerii din oameni si pentru cine ii intalneste...

canta, vantule, canta...

E trist cand iti pleaca frunzele. unele sunt ascunse in gardul inca viu, si ele sunt in drum spre moartea cea din urma. nu-si mai gasesc stralucirea acolo, iar pomii parca le plang plecarile. e un rost intre ei si ele, asa incat se simte o nonsalanta agatare intr-un aer care nu e nici al lui Ieri, si nici al lui Maine. o vreme suspendata in asteptarea unui Alb, avandul ca martor, vantul. El ne ia si ne arunca intr-o parte si-n alta lasand o urma fireasca de curgere, prin pomi saraci ce inca-si plang podoabele, prin frunzele lor deja putrede si triste si ele.

Asteptam deja altceva, dincolo de clipa suspendata, aproape si nu suficient de magnificul anotimp alb.

Si acum e maretie, chiar daca nimeni nu va mai canta in nimic... fara acum nu poate veni maine... uneori rabdarea e necesara.

Totul este Magie!

iar in spatele oamenilor, Oameni Frumosi!

:)

cel mai greu e sa spui oamenilor dragi un Adevar considerat de tine dureros pentru ei. Este dureros pentru ca este inca pentru tine dureros acel adevar. De exemplu, spun omului de langa mine ca vreau sa fie autentic.

spune-mi tot ce ai sa spui, orice ar fi.. iar cand imi spune...doare... Doare , ei asta e...doare acum de aici. daca doare de aici, iti dai dai seama cum doare de departe? aaaaaaa.........doareeee , ca naiba doare!

Acest adevar spus de cel drag tie iti da imboldul de a fi curajos prin autenticitate mai departe, tu catre cei pe care ii intalnesti pe drum. E greu, in fiecare zi e greu, dar e cu mult mai usor cand pornesti cu cel cunoscut. Acel cunoscut care lasa sa-ti fie strain indeajuns de putin cat sa ti se pare cunoscut de-o viata si sa iti dea imboldul spre a vorbi catre tine, catre lumea ta si a celor dragi ce se tem a nu fi raniti.

Oameni dragi ... ! :)

Daca ai fi altcineva ti-ar placea sa fii prieten cu tine? :)

singuratate, solitudine ...

Singuratate sau solitudine?

Cand te simti singur esti departe de tine, pe un taram al lui Nicaieri crezandu-l ca fiind al tau. Este tacere apasatoare, liniste muta care uneori urla si geme si ea de propria singuratate. Singuratatea apare cand nu te mai stii gasi sau nu te-ai stiut vreodata. E necesara cand iti trebuie aer, acel aer pe care il consideri vital. Singuratatea iti aduce ce ai nevoie. Singuratatea e singuratate. Aduce golul si pe acel Nimeni. Este surda, este muta si oarba. De strigi cand nu mai poti, nimeni nu te va auzi. Esti singur, esti cu Tine, nu esti cu Mine.

Solitudinea apare cand dupa plecarea Singuratatii, nu mai este nimic. Gasesti insa in ea un prieten. Prieten al lui Unu, prieten si liniste. E liniste si iti permite sa fii, tu cu Minele tau, tinandu-va de mana, solitari....

Drum bun, voua, surori vitrege uneori..!

decembrie ploi

Nimic nu se compara cu ploaia de afara. spala si spala si cade si canta. doar cantecul ei ne trebuie acum.... Craciunul bate la usa cu tot ce aduce el, iar ploaia e parca acum ultima inaintea multor Mosi si ingeri. Uneori plorile aduc cu sine impacare, te determina sa pui lacat lui Tine si sa stai cu Minele tau, intr-un mod cel putin intim. Ploile aduc cu sine liniste, multumire, recunostinta. Ploile lui decembrie sunt altfel, prevestesc si pregatesc sa ne deschidem. catre sine, catre ce am inchis, zavoare, usi, sau alte camere fara chei.

Nimic nu se compara cu linistea diminetilor de dinainte de lumina.

cand

Cand dumnezeu iti vorbeste prin oameni si nu stii ce sa spui,  e destul sa te uiti in ochii lor sa le imbratisezi sufletul. Daca ochii tai au o culoare speciala atunci e pentru ca te afli in mijlocul altui suflet cu care tocmai te intalnesti pe drum, acela dintre sufletele voastre. Uneori oamenii surprind emotii in culorile ochiului tau, nestiind ce sa spuna de teama sa nu risipeasca vraja prin cuvinte. Atunci culorile sinelui ajung calatori in spatiul ochiului tau, uneori calcand stramb si curbat, alteori liniar si sigur. Intotdeauna spatiul dintre priviri e marcat de magie, magia ta, magia altuia, creandu-se, aici si acum, magia voastra.

Nu ma pricep sa vorbesc drept cand ma privesti. doar pentru ca sunt calator pe drumul catre ochiul tau, preocupata sa admir ce intalnesc in cale. Iarta-ma pentru mersul stramb uneori cand mi se taie picioarele de frumusete :)

Spune tu, suflete, ce simti oamenilor dragi tie! Le poate fi de folos!

ce intrebare i-ai pune?

azi lumanarea s-a aprins mai greu.

oamenii nu sunt ceea ce ai crezut. sunt doar niste oameni si atat.

"daca inima ta are teama, explica-i ca teama de a suferi este mai rea decat suferinta in sine....nici o inima nu a suferit, niciodata, cand a plecat in cautarea propriilor vise" e un cantec frumos...


daca dumnezeu ar fi unul dintre noi, ce intrebare i-ai pune ?

ce este, ce esti ...

ce este prietenul tau?
il cunosti de cand erai tu mic, mic de tot. el te stie pe tine, tu il stii pe el. cand tu erai acolo, era si el pe atunci. cand uneori nu te intalneai, avea grija dumnezeu sa te puna pe tine langa locurile pe unde el umbla. si erati din nou impreuna. Sunt zile in care prietenul tau iti face masaj la cap cand tu esti suparat si tensionat. mereu esti tensionat din cate ceva. el mereu este mai destins. asa e viata lui, asa e viata ta. nu stii ce faceai tu atunci. Tu mereu il admirai si doreai in tacere sau in lumina.

apoi muzica mai canta un cantec si mai traiti, aproape sau departe, inainte sau inapoi, mai incolo sau mai incoace.

sunt zile in care vrei sa mergi cu el in fiecare zi si daca nu-l gasesti ti-l imaginezi cam ce ar face. ca si pe o carte deja citita care s-a terminat, o iei si o rasfoiesti gandind la el, prietenul tau, ce face acum si cum se simte.

sunt zile in care nu-l mai rasfoiesti. e plecat. pastreaza si tine sa fie plecat. el si lumea lui. tu si lumea ta.

vine o zi in care iar iei cartea si o deschizi nefiresc si ingandurat, se deschide la o pagina, o citesti plecat departe, ti se pare ca scrie altfel decat pana acum, meditezi si citesti , citesti si ramai in mijloc de carte de parca nu ai fi citit-o decat pe jumatate. inca citesti. el e ocupat. asta e viata lui. asta e viata ta.

uneori foile sunt date de vant mai repede, ciudat ca fiecare fila pe care o citesti nu iti da sentimentul pierderii celorlalte. poate pentru ca ai mai citit-o....? poate.

intr-o zi in cartea in care citesti gasesti o pata. ciudat, adancit si ingandurat iei pata si o intorci pe toate partile, capeti puterea de a o citi si pe ea. abia acum afli ca prietenul tau de departe nu are o viata destinsa. doar uneori. si cand nu o are e, si el doar un om. atunci nu mai e prietenul tau. nu mai are timp sa fie prietenul tau cand traieste grabit.
iar tu privesti in pata si ea priveste prin tine. ce ciudat. deocamdata voi doi sunteti prieteni... pana cand pata se invecheste si capata forma literelor cartii ingalbenita de foarte multa prietenie. si uitare si trainicie si poate mereu altfel fiecare fila.

fila de prietenie.

fila de timp.

fila de pata.

fila de timp.

pentru suflete de copii

pentru cei mici si cei mari din sufletul meu si mic si mare.

pentru taceri si preataceri.

pentru duiosie si pentru mar copt,

pentru dragoste si gutuie ce miroasa a zapada,

pentru miros de suflet cald ce inseamna Craciun.

pentru noi si pentru ca e minunat pana la urma sa simti toate astea....
si pentru veselia dn tristete care vine neasteptat. :)

cand lumanarile plang

uneori, cand lumanarile plang,
le pui stropi din sangele tau sa planga macar in tine, adanc.
Cand lumanarile plang se face lumina mai bine. Plansetul lor inteteste luminile camerei proprii.
Cand e intuneric, lasa-ti lumanarea ta sa planga, te poate ghida prin camerele intunecate ale altor castele mai mult sau mai putin intunecate.

plangi, lumanare, plangi in tacere. se poate face lumina...

licariri

esti miere

azi taci si faci prajituri cu gandul tau bland si voie buna catre noi. preocupare si bunatate din mana ta curge si sufletul tau minunat!
esti in portocaliu ca mierea si esti tacuta. ca si sufletul meu azi.

esti in cuibarul tacerii si curgi prin tine esenta de trandafir galben si alb mirositor, esti intr-un departe atat de aproape ce sperie sau incremeneste de atata proximitate .
lumea ta vine tacut spre lumea mea si isi expune pieptul ca intr-un prea dur film in care este iti arati inima toata a ta langa o bucata de carne taiata in doua. doar sa poata strabate fortat lumea noastra cu mult prea opaca. opaca pentru prea lumina.

vii sa oferi protectie din ce esti tu. lumina si tacere. dai si nu stim de unde vine, doar daca te aprind si te privesc, iti gasesti cuvantul in gandurile mele prea vii.

spre tine, din nou

te privesc si ma privesti. nu vad apus si nici rasarit. te privesc, uneori parca ai vrea sa spui ceva. eu te privesc si renunti sa mai spui, nu era de bine, te confunzi cu ce eu nu-ti mai dau voie sa spui doar uitandu-ma atent in ochii focului tau. alteori ma uit la tine si ma intristez, vad uneori situatii in care nu ma placeai, as vrea sa-ti spun ceva, dar nu pot, ma topesti, se topeste supararea cand ma uit la tine in auriu. ma topesc si o las asa, poate pe maine, o las si nu stiu unde va ajunge ceea ce voiam sa-ti spun... se va duce undeva. nu apuc sa-mi fie greu pentru ca ma topesc in auriu.
uneori te clatini in stanga si dreapta, alteori, ca si cand ai vorbi, te inalti alba in sus si te dilati. alteori te maresti si de rotesti asa incat ma faci sa ma simt bine. aici. cu tine. si cu mine.

e liniste. iar tu esti aici. e liniste si ne vorbim intr-alt fel decat am facut-o pana acum. acel fel de fata in fata si acel fel de "hai sa ne spunem odata pe nume ce suntem...". as fi vrut sa fi avut acest fata in fata si aici. sa fi gustat din el, un pic eu, un pic si tu... oooo, cata bogatie s-a dus negustand din ele......

flacara, flacara, poate ea trebuia sa ne deschida ochii. poate asa, prin focul tau de departe si de aici, voi putea sa invat sa merg mai drept. tu stii. tu stii. eu trebuie doar sa te urmez. si sa te ajut si pe tine sa spui ceva atunci cand nu poti sa rostesti exact in gandul meu ce ai vrea sa-mi spui. te ajut, iti promit, doar te iubesc. da, te iubesc mult!

ai adormit, dormi, dormi cald. imi asterni si mie culcus in tine....

carare catre tine

Se face liniste.

E mai liniste.
si e usor in jur. si peste lume. Lumanarea tace a liniste prin flacara alba. tace, asculta si ma invata sa raspund la fel. In tacere uneori e liniste, o liniste nemarginita incat poti ajunge oriunde doresti si gandi ce vrei.

Lumina, lumina si carare spre tine...

rasfat

cand cineva spune ca e magic tot ce inconjori,

si aerul, si zborul, inaltimea si durerea

e magica,

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

e

nebunieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

ma rasfaaaat

in lipsa altoraaa, pamanteni,

desi ii chem, nu vin........Sunt ocupati.

ma rasfat cu mine............ si din tine...........

din al tau suras de credinta si dor

din a ta dorinta de continuare

si dainuire spre mai mult,

spre tine si spre dincolo

spre mal si spre absurd,

spre nicaieri

si spre Acolo.

rugaminte

suflet in toamna

Este toamna si e adunare. E un loc in fiecare toamna unde oamenii vin. fiecare cu scopul lui. Sunt femei, barbati, copii, tineri, un el si o ea, o femeie batrana, un batran in carut care vinde ceva. Ii vad suruburile si picioarele parca din fildes alb. Incerc sa-i dau ceva, dar ma trage de mana pentru ca el totusi vinde ceva, sa nu se simta prost .. femeie face turtite mici pe un gratar si doi copii mananca deja. Acum vad prima data ca turtitele cu care am crescut, aici se servesc ca niste prajituri. Se pun intr-o hartie si se vand la rang de delicatesa tomnatica.

Mai e un barbat si o femeie si un tuci in care fac mamaliga. Si focul lor .... focul lor e altfel. mocneste, incalzeste si miroase a mamaliga in tuci. Au cirnati subtiri, cascaval, o ruda imensa ce seamana cu calupurile mele de miere din vise. Se taie putin si se gusta. Au afumaturi ce le vin de minune doar aici in targusorul lor, bucata lor de toamna de vanzare.

Un nene, preocupat, are o masina de facut vata de zahar, de zmeura sau caramel. Pune ceva din doua borcane metalice si apoi, ca printr-o magie, scoate un bat imens de vata de copilarie si de balci...

Nu indraznesc inca sa cumpar, e atat de plina acea vata cu amintiri.....de parca ma tin deoparte... nu stiu ce as putea sa simt. Desi o privesc ca pe o pictura aproape...vata de zahar ..imm...

Un altul coace castane. Are si el foc si miros de castane coapte. De zici ca ar putea sta pe acelasi loc de onoare cu acela cu tuciul. Are si pungi de hartie maro in care ti le da gata coapte. Miros dumnezeieste! ...ma arunca deodata in alta parte din viata cu amalgam de oameni si de miros. Miros de piata, miros de targ si de oameni ce se straduiesc sa vanda ceva, fiecare ce stie sa faca, sa vanda ceva ce pana la urma ii defineste. Unii, aceia ce vand ciorapi cu etichete din alte tari, nu reusesc sa imbine aromele adunaturii celorlalti cu marfa lor. poate pentru ca nu e a lor, marfa lor de suflet, ci doar imprumutata. Aceia sunt grabiti si suparati, grabiti sa vada banii, dar tot suparati raman, probabil ca nu au vandut prea mult.

Sunt altii ce isi etaleaza propriile gustari de parca le fac cu sufletul si cu gandul sa placa. Mereu zambesc si te privesc in ochi. Unii iti arunca privirea preocupata sa-ti coaca mai bine porumbul sau sa intoarca atent pestele pe gratar. Vor sa te multumeasca si cand vorbesti cu ei sunt calzi, ca si focul care mocneste. Mai toti au un foc.

E racoare deja si simtim frigul. Un porc ruginiu sta la protap pe un imens foc cu flacari purpurii sau gri de la lemnul ars. ne oprim pentru ca e frig, sa ne incalzim. Uneori privitul in acel foc te poate catapulta. E intens, e cald, miroase din toate partile si focul arde, uneori mocnit, alteori apare o vapaie mai mare. As putea sa raman aici ore intregi langa foc. Cred ca ma atrage intr-un fel special. Focul. Nici macar fumul nu ma deranjeaza. Si el miroase frumos.

O femeie si un barbat te invita la ciocolata de casa, si alba si maro, la palinca, tuica si "prajitura pentru betivani". Sunt singurii ce servesc asa. Vinul lor fiert e deosebit. e aromat, consistent si parca curat. Si ei zambesc si stau de vorba, privesc in ochi si te imbie cu cutiute din lemn. Coltul lor e curat.

Mai sunt femeile ce vand manusi. Incearca sa ne mintim reciproc si ne dam cu parerea daca sunt de piele sau nu. De parca "pielea"a devenit simbolul aurului. O opresc si-ii spun ca stiu exact ce vad si ca poate nu prefer intotdeauna pielea. Ma priveste surprinsa, zambeste mascat a obiect deja vandut, dar plec. M-a mintit, ma gandesc ca manusile de la ea nu-mi vor incalzi niciodata mainile asa cum trebuie. Raman dezamagita si putin furioasa. Nu-mi place acest colt....

Merg mai repede, iarasi un om care are un purcel ruginiu, omul poarta un pulover oranj si ma atinge, dandu-ma la o parte ca-i stau in cale. Nu ma lasa sa-i vad focul.Ma supar si eu putin si plec. Si el era trist ...

Apare o ea si un el. Sunt tineri si frumosi. El are palton negru trei sfert si e ingrijit, vorbeste cu ea frumos, oarecum atent. Ea are un fel de rochie-palton. Ramanem si ne uitam la ei, fiecare cu privirea sa. O vad, ma vad pe mine in alta parte trecuta. Are o rochie groasa, de fapt, cu maneci scurte si largi. Nu stii daca-i palton sau rochie... E frumoasa, are fata alba si parul maro cald. Si ea e foarte tanara. Parca as vrea sa se iubeasca .., nu stiu de ce......pentru ca sunt amandoi frumosi.

Ne miscam incoace si-n colo. Mirosuri vin din toate partile, o avalansa de amintiri olfactive.

Deodata se aude ceva... nu stiu exact, dar merg ghidata de fum, miros si acorsuri cunoscute. si-mi spun ca nu pot sa cred. Nu-mi vien sa cred ca aici, in marea de traditii ale toamnei romanesti, unde doar sufletele noastre le recunosc, sunt aici. Aici. Prima data imi vine sa ma-nchin si de surpriza, si de bucurie.Si tot imi apare intrebarea: cum si-au facut loc aici, sub ce fel de chemare au venit? Sunt naucita si inghet in loc. Au pene, straie din lemn specifice mirosurilor lor. si fluiere din lemn. prin ceea ce sunt si ne canta deschid calea catre suflet. cantecul lor paralizeaza oameni in loc. si mai frumos e atunci cand din locul alaturat ,ingradit cu gard de lemn auriu, vin rotocoale grabite de fum de carnati sau mirosuri romanesti. se formeaza un Noi, dintr-al nostru cu cantecul lor, un Noi greu de exprimat si cat de usor de simtit. Multumesc oameni ce ati venit sa ne uniti in suflet si simtire!

priveghi

sunt oameni in care palpaie atat de puternic flacara lui Dumnezeu asa incat atunci cand mor fizic nu pot sa ma gandesc ca au plecat definitiv.

Sa stam la priveghi cu El, cel iubitor de oameni !

fantome

ce as putea sa scriu.... despre frica si despre mama ? poate despre amandoua. Ele doua sunt infratite si se unesc mereu.

Frica, frica, de unde vii frica, unde esti salasluita, de parca te-ai fi nascut dincolo de mine si de cei cunoscuti, esti adanca si parca ma furi. din ochi si din inima. De parca-mi furi inima si sufletul si tot ce respira a viata si a a Mine.

Vad stramosi si oameni pe care nu-i cunosc, desi in vis le simt si lor frica si limitarile, saracia si prejudecatile. Ii vad, le simt trairile si dorintele si mereu peste tot ca o caciula troneaza dragostea. Chiar daca ea e din alte vremuri, chiar daca ea e mai nou. Simt oameni, limitari, teama, frica, si din nou dragoste, oameni care se iubesc si carora le e frica. Ii simt, uneori ii vad in vise, alteori doar ii simt. frica ma apropie de ei si ei se apropie de mine prin vechiul suflet al meu. poate am trait alaturi, imi sunt cunoscute unele strazi, unele haine, unele trairi, de parca suntem acolo mereu, fara timp, ne reintoarcem ca si cand nu exista ceas, ci doar dorninta, aceea de a fi acolo, intr-o clipa si loc al lumii fara timp si spatiu, mereu. Ei sunt fantomele trecutului meu, un trecut fara nume care in prezent imi creaza frica. Ce din voi, oameni, ma apropie. Ce din voi doriti sa va linisteasca aici, in lumea mea? vorbiti-mi, nu va cunosc toate temerile si dorintele, sau fricile si poate visele...

inchinare

Unii oameni isi plimba cainii, altii isi iau gandurile si le duc la plimbare, isi iau pe sine sa-l plimbe, sa vada frunzele, sa mangaie soarele si sa-l saruta lacrimile. Iti multumesc tie ca ma primesti sa il plimb pe Mine prin tine.

iti multumesc tie ca ma primesti, frunzelor, pomilor, ierbii si florilor, pamantului ce-mi absoarbe lacrimile, sufletul, gandurile, emotiile, fricile sau iluziile.

fiecare parc ar trebui sa aiba un lacas de reculegere, banci inchise in care sa te poti aseza si sa plangi sau sa razi sau sa faci ce nu poate incomoda alti oameni. un loc al gandurilor si al plansurilor fiecaruia care te calca, un loc in care sa-ti permita sa te linistesti profund, un loc al linistii parcului propriu.

Oare cum arata parcul propriu, acela interior? la unii cred ca bantuie mereu un fel de anotimp permanent....

e liniste

... palcuri de ceata gri, galben si verde si liniste.

Dimineata tacuta si linistita. Miroase a tine. Miroase mai tare acum, e alt fel de miros, era placut si cel de alalteieri, acum e altul, cu alt farmec si placere de a fi savurat.

... parca e bine cand e gri afara si e ceata. E inca liniste si se tace. E culoare si respectul pe care il da meditatia acestui anotimp. Toamna parca ar vorbi si ne-ar spune: Mai, oameni buni, eu vreau sa meditez din nou. Voi? Voi daca vreti puteti sa va alaturati, daca nu, va rog, respectati clipele mele de meditatie. Daca va plictisiti puteti sa va jucati cu ceva din gradina mea, vedeti ca am pus mai multe culori pe frunze si in pomi. Mai mult, miros in mai multe feluri. Va mai dau si fructe nefructate ce altii nu va pot da.

Miroase si asculta.

Toamna mediteaza mai tare in rotocoale gri de ceata si miros de fum. Mereu ma uit sa-l vad. Il simt si-l ador pentru ca e unic. Miroase a tanjire, miroase de cald, a casa si a copil, miroase a bunici si a miere, a gutuie sau a frunze arse. Frunzele uscate au un miros specific, asemanator cu fructele pe care le lasi sa se usuce natural. cred ca ele s-au nascut pentru a dori sa arda, doar atunci vor pocni ca niste trandafiri in fata soarelui.

Mai stai un pic sa te miros...

sunt unii oameni care cred ca daca dau iubire vor da din a lor.
nu pierdeti, se inmulteste. Dati!

culori pe drum

Oamenii sunt exact ca o piatra colorata prin care tu privesti. Tu decizi ce culoare sau nuanta vezi din unghiul in care privesti, tu decizi spre care parte a pietrei sa alunece privirea, in functie de plimbarea multicolora a ochilor fiecaruia. Cred ca toti avem scopul de a ne recolora prin intermediul celuilalt ochi pe care-l intalnim la granita dintre lumi. Lumea ta lasa drum pavat spre lumea celuilalt asa incat sa nu se impiedice, ci doar sa-i placa sa mearga. Lumea ta poate indrepta pietrele drumului intr-un fel propriu in care colorile altui Tu sa se poata reflecta cat mai frumos, mai frumos uneori decat stie sau crede - un crez colorat si straniu cu iz de magnolie sau liliac alb.

Culorile lumii proprii sunt oarecum din aceeasi paleta: de portocaliu zglobiu, galben indraznet si cald, maro tacit si moale, verde inchis pentru confirmare, uneori rosu pentru cand traiesti mai tare, alteori alb sau bleu pentru cand iubesti fara sa stii ca faci asta.

Lumea proprie invata sa reflecte uneori si alte lumi, necunoscute nici macar tie, lumi apuse sau lumi noi. Atunci culorile au nuante ciudate, de impletire a concretului cu un fel nebunesc de absolut, combinatie de aroma aramie si gust de miere, cu miros cenusiu de ardere si trecere prin tine.

Sunt culori ce exista, culori ce inca traiesc si culori ce au murit. Uneori le simtim ca un amalgam bizar nestiindu-le trecerea, alteori le intalnim prin oamenii ce poposesc o vreme in gara vietii noastre. Aici si Acum.

pentru ca ...

pentru ca viata e frumoasa totusi si vrea s-o cunoastem ...

e bine

... e inca toamna. miroase insa mai puternic a ea. e liniste, e fum de toamna. il simt in nari si spumega sa iubeasca in rotocoale gri de argint-auriu. e bine. e maroniu si cald si soare. e mangaiere si e bine. e un rasfat al tau cu maroniu spre galben auriu, cand copt, cand in rascoacere mocnita.

e bine!

e asteptare. o asteptare pe care o mirosi inainte de a se ivi. miros de toamna ca preludiu al unui nestemat anotimp ce nu-si anunta plecarea prea curand.

Toamna mangaie, toamna stie cata nevoie de visare si meditare avem, stie nevoia noastra de iubire si de contact, simte lipsa si duce dorul unei veri ce nu a trait niciodata. Ea simte si stie exact golurile unei veri neimplinite si incearca sa impleteasca in culori sufletul sau , plin de iubire necoapta. Toamna cere si aduce in dar tot ceea ce nu ceri si nu ai. Ea isi aduce oricum, anticipeaza si iubeste!

Te iubeste toamna pe tine, Copil Mare!

sometimes

m-am trezit devreme, foarte devreme, desi corpul era obosit, mintea imi era treaza. mi-am amintit de femeia ce a murit la trei saptamani dupa fiul ei, ma gandeam la cat de trist o fi fost sufletul ei asa incat a ales sa moara. ma gandeam apoi la drama barbatului care a ramas in urma si la copiii plecati departe, ma gandeam la fata care si-a ingropat fratele si apoi mama, nici nu a avut timp sa-l planga pe primul ca mai apoi sa-l piarda pe al doilea.

...am luat-o pe alt drum de dimi..., simteam nevoia de a vedea si alte locuri. Inca era intuneric, dar pe masura ce mergeam se lumina. De ochiul meu s-a prins cel mai frumos cer vazut in ultimul timp, nuante de roz cu bleu si mov pal. e dimineata si e rece, insa uneori culorile te fac sa te simti sarbatorit.

clipe de roua

alergi, alergi, fugi, aleargi si inchizi ochii asa incat totul se invarte in spirale mici. pasii alearga intr-un ciudat inteles, deodata pare ca nu mai esti aici, esti detasata de corp, doar alergi. Ma simt usoara si inchisa, departe de afara, departe in spirale mici, ca arcuri grabite sa ma arunce in sus pentru a reveni si iar a arunca. mai sus. si iarasi mai iau de la capat si ma arunca inainte sa simt altceva. e safe si placut sa ametesti si sa te simti fara trup. ala e greu uneori, dar trebuie doar sa inchizi ochii si sa alergi. initial ti-e frica de gresitul drumului sau al cazaturi. mai incearca si mai inchide, mai ia-ma din trup, doamne si arunca-ma in sus. arunca-ma si desprinde-ma de tot ce e greu. tine-ma acolo incat sa nu uit. si sa revin la tine, doar cu ochii inchisi. tine-ma si alunga-mi fricile, indoiala si durerea. sunt grea si ma doare. doare uneori. da-mi intelegerea ei, durerea si ajuta-ma s-o desfac in bucati mici , si mai mici asa incat s-o pot dizolva in alte mici si mici pana sa n-o mai gasesc. fa-i ei un loc, doamne si ajut-o sa-si gaseasca liniste. si ea, durerea poate avea nelinisti si cred ca-si cauta locul ei propriu si nu si-l gasesti. toti o alunga si n-o doresc. as aincat. doamne, invata-ma sa o pot privi, ia-i ghearele si coltii sa nu aiba cu ce ataca, ia-ma pe mine si pune-mi inca un brat drept arma, da-ne ocazie sa sa ne putem vedea. Pune-i durerii lentile de contact si fa-o s alacrimeze pe cand eu imi voi lua timp pentru a ne privi. Nu vreau sa fug. vreau s-o privesc drept in ochi, sa o sagetez si sa vad ce-mi raspunde privirea ei. si ea paote are ceva de spus. si ea e suparata...cine stie, poate durerea e mai suparata decat inima mea... trebuie sa ne cunoastem suferintele prin ochi si sa le putem integra. de aceea , te rog pe tine, doamne, ajuta-ne sa persistam in priviri cand ne vom intalni. ajuta-ma sa fiu in stare sa nu fug, alearga-ma cu ochii inchisi spre tine si ajuta-ma sa ma imbrac in priviri curajoase...

arunca-ma, arunca-ma in sus sa iau suflare buna de la tine ..

raza

A iesit soarele. Inca e cald-ruginiu. parca ne-am bucura ca de vara, unii mediteaza cald cu ochii inchisi si-l lasa sa ii incalzeasca usor. altii vorbesc despre el, despre cat de mult a ales sa mai ramana cu noi. unii se mira pentru "intrazierea" lui calda de parca nu ar fi obisnuiti cu asta. Ne e bine cu totii. Unii doar vorbesc despre el, altii ar vorbi, dar li se pare pueril sa faca asta, unii inchid ochii si se lasa purtati pe razele lui calde, le face bine caldul auriu, sangele lor parca respira a Soare. Unii au umbre mai adanci si-l lasa sa le incalzeasca toate ungherele sufletului, ei spun : "nu imi e cald", de parca nu s-ar satura. ceilalti se uita mirati la ei, ce gros sunt imbracati si mai stau si la soare si inca spun "nu-mi este cald". ... se aude doar un murmur usor - "imi este bine asa... ". Sunt si persoane care indraznesc sa poarte helanci subtiri, altii poarta deja blanuri. uneori nici nu mai ghicesti anotimpul daca te uiti printre ei, sunt diferiti ca si Soare, unii sunt zgribuliti sau infofoliti bine, altii poarta inca vara in bretele. Unii dintre noi purtam un albastru Soare in ochi. avem haine, dar el s-a ascuns in ochi, uneori plange dupa afara, alteori se autoincalzeste prin propriile raze mici si galbui. Eu stiu.., fiecare se incalzeste cum poate. si cand nu poate, cere ajutor tot prin ochi. Sunt ochi ce striga ajutor dar nu-i poate auzi mai nimeni pentru ca striga aparte, infundat, tacut in departare. Doar unii ochi pot auzi mesaje mute si cauta sa inteleaga ce ii face sa nu poata striga auzit. Sunt si alti ochi care nu cauta sa inteleaga nimic. Ei vin spre ochiul auriu si-l imbratiseaza cu tot soarele avut si-i spun: "Sunt aici, sunt aici doar pentru tine. Te-am auzit, stai, staaai si doar inchide ochii. Eu fac raze pentru ochiul tau asa incat sa poata striga mai tare cand nu mai poate sau cand eu voi fi plecat. Fac raze cum stiu eu, inegale, dar tot aurii, le pregatesc pentru tine, stiu ca le iubesti asa inegale pentru ca stii ca sunt unice.

Prima data voi face o raza mai lunga asa incat sa te poata incalzi cat lucrez la celelalte. La asta insa am mult de lucrat pentru ca stiu ca ai dori sa-ti si cante uneori. Asteapta putin, Ochiule Auriu, asteapta, nu mai e mult si te vei incalzi cu cea mai melodioasa raza. dar nu uita, ele nu sunt la fel, sunt imperfecte.

si ochii se pun fata in fata. unul incepe sa lucreze, pe cand celalalt il vegheaza in taina, stie ca are nevoie de privire si de liniste. doar in liniste poate crea raza importanta.

Mi-e frig....

Si mie mi-e racoare putin ....

arunca-ma ...

tu bombani ceva, iar eu cred
ca soaptele tale...

tu incepi un soi de tuse mocnita, iar eu cred ca
ma chemi...

tu taci, iar eu cred ca
doar vorbesti in somn...

Uneori,
Uneori,
incerc sa-ti ajung visele si sa le spun,
sa ajunga la tine.

Alteori aleg crampeie din mine
cand urli si strigi ca nu-s,
pentru ca altfel nu stiu ce as face ...
decat sa fiu cu tine,
farame dintr-un mine decolorat.

ma temi,
ma infiori,
si-mi pare rau ca sunt ...

si tu tremuri, iar eu ma tem ca ti-e frig.
tu inca musti , iar eu iti dau
un teanc de mine din care poti musca in sange.


acopera-ma pana adorm si ajuta-ma sa nu te aud. stiu ca intr-o zi iti vei lua visele inapoi.

da loc

cand acceptam pe cineva de fapt iubim. cand iubim d efapt acceptam cu totul acea persoana. Stii tu, inima, ca celalat sa se simta acceptat fa-l sa se manifeste in toata maretia lui. Are nevoie de spatiu pentru a se misca, uneori poate are chef sa danseze, asa incat spatiul creat de tine, inima, trebuie sa fie mare, destul de incapator pentru dansul inimii celui ce te viziteaza. cand spatiul e mic, sufletul celalat se simte sufocat, nu dai destul aer, ba iei din el si-l sufoci inainte sa fie. oaspetele tau vrea spatiu si aer, sa poata trai suficient de aerisit incat sa simta ca se poate bucura, cand se bucura poate chiar dansa sau canta. are loc, loc creat de tine, inima ranita...tu ai grija sa faci loc celui cu care te insersectezi, lasa-i loc sa se spuna. el vrea sa fie. de asta v-ati intalnit. pentru a va spune. acolo untu tu mergi, inima, e doar un granicer si doar o regula: fa loc fiecarei inimi pe care o intalnesti, da-i ei voie sa aiba timp sa fie. da-i Fie si da-i Vreme, da-i FIE cum vrei tu s afii, fa loc inimii tale, inima ranita. Creaza spatiu, inima mare, fa loc s afii inima si pune-te sa stai cand obosesti. canta, inima si fa sa-ti fie tie bine. Si cand e sa ai musafiri, inima, ofera ce ti-ai oferit si tie, fa curta in gradina si asteapta-i cu spatiu, mult spatiu. Pune flori in ghiveci si invata sa le uzi, pune flori in veze si bucura-te de ele si spatiul lor din apa, coloreaza-ti gradina, inima si asteapta-i daca ei vor sa-ti vada casa. Esti propriul tau oaspete, inima. Fii, inima si ofera!

uneori ...

uneori ..noi cautam altceva, ajungem sa dorim ceva. uneori stim, alteori nu stim exact. Cand dorintele nu sunt desenate, cautam cu ochii inchisi. cand dorintele sunt bine conturate cautam cu scopul clar ce defineste dorintele.

Mereu cautam.

Uneori cautam altceva. Un altceva care sa ne defineasca Sinele si vrerea.

Un altceva care sa ne ajute sa ne vedem. Poate cautam uneori pe cineva care sa ne ajute sa ne punem impreuna fata in fata. E greu sa fii in fata proprie, cu tot ce ai si ce nu ai vrea sa ai? poate ... uneori e dificil sa fii chiar in fata privirii tale. Nu te mai poti da la o parte. Ai de ales intre a te privi si a te ascunde. Te poti ascunde de tine? Uneori, da. Uneori cand cauti altceva.
Uneori cautam altceva in care sa ne oglindim proriile fete, cu tot ce au ele mai frumos. Asta se intampla pentru ca de obicei oamenii sunt grabiti, ei merg si se grabesc spre ceva, asa incat ...

nu ma judeca, :)
eu caut altceva,
un altceva in care sa-mi zaresc cei mai rosii ochi si cele mai frumoase buze....

si atunci, probabil, mai caut si altceva, care sa-mi ofere o promisiune de nemurire...

nu ma judeca, pentru ca,
uneori,
Eu caut altceva...

din toamna mea

tot aceasta toamna frumoasa mi-a adus placerea de a gasi .

ei bine, am renuntat un pic in ultimul timp sa mai gasesc raspunsuri sau sa planuiesc ce va sa vina. incerc, mai bine spus.
in schimb am descoperit in toamna mea cum e sa cauti nuci. sa le cauti si sa le culegi. in fiecare zi am gasit cateva. Nu gasesc bucurie mai mare in toamna mea de azi ca atunci cand gasesc o nuca. m-am gandit, as putea sa le cumpar, cu kilogramul din piata, dar nu ar fi al fel. cine mi-ar vinde bucuria nucii gasite. e un joc ingtre noi. eu, ocupata sa miros si privesc afara, ele, nucile, ocupate sa le caut. Imi rapesc peisaje intregi, dar iubesc cautarea si gasirea lor. e un joc continuu si care e doar intre noi. bine, mai apare un melc, uneori care ne ingaduie sa-l privim si sa-l intrebam cum se simte.. este asa de bine cu voi, priteni dragi ....! Va multumesc!

geamul

am credinta ca fiecare avem o toamna a noastra care ne poate aduce uneori mai aproape de noi, prin lipirea resturilor unui Nostru , care se cere refacut si refacut in mii de alte forme. E ca si cand ti-ar cere cineva ca tema, zic eu, de viata, refacerea unui gheam spart in mii de bucati. Pe unele le gasesti, stii sigur unde au fost aruncate, te duci, le iei si le asezi delicat pe o festiva bucata de masa, apoi mergi sa cauti, mai gasesti altele ascunse prin colturi cu paienjeni mari si negri, sarmosi si neospitalieri. Stii ca ai sa-ti faci o tema, aceea a ta. Te tarasti si ajungi sub locurile unde zac demult umbrite, de prea demult, parti din geamul tau. Le culegi cu teama si credinta ca lucrarea ta trebuie refacuta, e musai. Vii la fata ta de masa, bucata de etamina gasita si ea prin vreun ungher, si pui si asezi cioburile puzzle, incerci sa refaci. Simti o emotie. Acea emotie care se numeste durere. Nu este nemultumirea ca nu vei putea reface geamul. Asta stii ca poti face. e altceva - durerea care vorbeste despre un geam care niciodata nu va mai fi ca cel initial.

pentru ca

pentru ca,

unele parti din el nu se pot recupera. S-au facut praf de sticla si s-au evaporat undeva peste ceruri. Stii ca ele acum formeaza parti dintr-un intreg mult mai luminos decat bietul tau geam, insa..... erau parti din geamul tau. Cand s-a spart nu te-a intrebat nimeni.

Ce simti acum?

Durere simt. Si lipsa lor, acelor bucati de praf stelar din geamul meu obisnuit. Ce poti face acum? nu stiu....doar sa ma joc, poate cu acest puzzle lipsa...chiar daca ele lumineaza din alte parti, mie imi lipsesc din jocul preferat.

Da-mi-le inapoi , Doamne sau ajuta-ma macar sa le vorbesc. Nu le mai stiu urma, ci doar dorul.

Mi-e dor de geamul meu!

nevoi, nevoi

cand pomii cresc cadouri si frunze cad pe tine
du-te si aduna-ti visele,
pune-le in poale si le canta poemul iubit
asa incat
sa te inteleaga mai bine
pe tine, suflet drag!

mergand in parc vad bunici grijulii cu un tanc care, presupun, ca le e nepot, asa incat ma gandeam ca bunicii au nevoie sa ocroteasca, sa ingrijeasca ceva dupa ce le pleaca copiii. Ei au nevoie sa poarte grija si sa daruiasca altui copil, ca extensie a fiilor plecati deja. Frumosi bunici ...

frunza mea

covor din cer

azi m-am trezit onorata in timp ce ma plimbam. oare ce am facut de merit atata onoare din cer?

priviri

Unele persoane par ca-ti privesc dincolo de iris, asa incat sa-ti vada sufletul. altele raman la granita dinte tine si lume...
Altele doar vin si te cunosc, la o prima intalnire va vedeti si va salutati din mers asa incat pentru fiecare e un echilibru firesc care nu cere sau substituie nimic.
In alte privire exista derapaje, restituiri sau credite ramase neachitate.

Hai sa ne privim, eu stiu..poate achitam ce ramane in urma sau daca nu, ramane rest la cei ce vin dupa noi.

Stai in privire si rumega ce ai sa-mi spui. Cuvinte nu am la mine. Smulge-mi-le si arunca-le in aer. Azi privesc!

avem nevoie

Avem nevoie de tandrete, de afectiune. oamneii au nevoie de asta. Iar cand nu esti incarcat asa incat sa poti da, ei se simt respinsi. Asa incat, cer iertare, prin intermediul aerului si gandului care stiu ca ajunge catre ei, ca nu va pot darui tandrete, mangaiere prin ceea ce se intersecteaza uneori cu voi. Imi pare rau! insa, stiu ca intr-o zi ma voi revansa.

mangaieri

eu ... eu sunt bine ascunsa undeva. uneori foarte bine ascunsa chiar si de mine, ma tot caut si nu ma mai gasesc. doar uneori.

din nou ploua, de fapt astept mereu sa ploua, dar nu spun asta nimanui. oamenilor nu le plac ploile, se feresc sa nu le deranjeze hainele sau fata asa incat de putine ori le spun ca imi place ca ploua! Cum as putea sa spun oamenilor ca ploua asa de frumos cand ei sunt tristi tocmai din acelasi motiv? Nu ii pot intrista si mai tare. Uneori, privind fascinata si prinsa cu ochii pe geam, soptesc ceva asa, doar pentru mine, ca mi-e asa de drag ca ploua.

Cand ploua ma simt mangaiata si ocrotita asa cum nu m-am simtit niciodata. Cineva din ploaie parca vine sa ma atinga cu dragoste si sa ma dezmierde ca si cand as fi cel mai frumos om pe care l-a intalnit. din dragoste.

Uneori stropii sunt exact acea delicata atingere pe care nu ai cum s-o descrii si nici macar s-o ceri pentru ca este din alta parte. tremur. poate emotie. Mereu m-am identificat cu sunetul ploii si luciul frunzelor sau pomilor dupa ploaie. imi place baia lor de apa si de lumina care ma ajuta sa iubesc. gasesc ceva afara de iubit nespus si cand murmura ploaia sau siroieste, ma simt iubita. Da, ma simt iubita de cineva de sus, ocrotita si mangaiata altfel.

curatarea ochilor

traiesc si urlu mai tare decat pot si cred ca inca mai pot asa incat geamurile se aburesc de la furia si durerea care tremura de frica. Frica, frica, frica si multa durere si brate moi cazand a lesin.

Un lesin in care poti sa ramai treaz doar atat cat sa nu iti mai permiti sa vezi cu ochiul critic sau superior. Acel lesin speriat ca o moarte luata la goana de viata insasi si care tremura in propria ei umbra si zace mocnind a frica si teama si urla si zace si urla si ii e frica. Nu mai are cine s-o ajute, se materializeaza si creste si creste in dimensiuni ciudate si deformate pana cand incepe sa se lumineze cu cate un strop de lumina pana incet se iveste o lumina.

Imi curat ochii si ii sterg bine de durere asa incat pot vedea mai bine in tine si ii pot simti cu inima. e din durere si intelegere dureroasa . Imi curat ochii de frica si durere si vad mai bine cum tiparele dureroase se joaca intre noi , dincolo de vorbe, scenarii sau amanunte concrete. Suntem ca niste ochi inlacrimati care trebuie curatati fiecare asa incat sa ne putem vedea unul pe altul.

Nu, nu ne vedem. sa ne curatam pentru a ne vedea mai bine si a ne ingadui sa fim cu tot ce suntem dati. BUNI. Suntem buni asa, cu totul.

pentru cand

pentru atunci cand voi putea sa vorbesc si sa spun. pentru zilele acelea in care vreau sa traiesc normal, pentru alte zile in care se vor contura eu si cu Mine, pentru cand voi patrunde intunericul si ma voi invarti in ce o fi in el si ce o vrea el sa inveleasca din mine. Pentru cand ma fac mare si pentru cand imi voi auzi vocea, pentru cand ma voi iubi si voi glasui neincetat vrajita de ce aud, pentru cand cuvintele devin doar instrumente si le rosteste in drum spre altceva. pentru cand altceva devine si el si altceva. pentru cand traiesti momentul si vrei sa mai traiesti unul, atat de frumos incat ti-l doresti si mai frumos. pentru ce stiu ca e si nu am atins. pentru lacrimile care ma incalzesc si dor uneori pana la panica. pentru cand voi dormi fara morti si voi visa aiureli si pentru cand imi voi ingadui sa fiu anapoda, asa, cu bune si rele, precum poate e firesc si suficient sa fii.

pentru sufienta si pentru ce mi-o da Dumnezeu. pentru increderea lui in mine si pentru ingaduinta si rabdarea cu care ma asteapta.

tacit

fiecare are sarcina de a completa tacit sufletul altuiva asa incat fiecare intalnire cu celalalt suflet este o mare taina. o taina in care altcineva se alege sa vorbeasca. altii, nu tu si ea , nici altii, ci altele pe care ramene sa vi le cunoasteti voi doi dragi dragi dragi...

pliuri

din cand in cand ma pliez catre sine si ma inmoi in sine cu speranta gasirii avantului de maine in degetele topite in miere si lapte si degustand cascada unei promisiuni facute neincetat unui Eu mut la fel de promiscuu precum toate clipele pe care le imortalizez neincetat in cadrul propriu. doar de dragul prezentului si proaspatului verde mustind a maltz fara gust si miros.

chiar daca simti ca nu este destul, macar simti. chiar daca nu esti fericit, esti. chiar daca nu este, esti. chiar daca nu va fi, este. chiar daca reusesti sa razi, e bine. chiar si cand iubesti fara rima, simti ca este. chiar si cand zambesti oblic, esti. si cand dormi si visezi urat, tot e. Este si simti ca e frumos tot ceea ce simti. pentru ca poate asta e viata. poate. pentru ca simti undeva in cosul pieptului un ceva cu iz de toamna si vara trecuta demult, o simtire venita din traire, empatie, compasiune, dragoste si inima deschisa si inchisa precum are ea chef.

Doamne, iti multumesc!

amprente

Fiecare isi lasa amprenta asupra altuia. Amprenta oamenilor lasa urme ca si pasii din viata reala si concreta, o urma, semn al trecerii lor prin viata si momentul clipei tale. o amprenta vorbeste despre ce aduce acel om in viata ta. O amprenta e unica asa precum acel om aduce in viata ta unicitatea lui. Nu exista un om la fel cu altul, precum nu exista o amprenta la fel cu alta. Fiecare din oamenii ajunsi instantaneu drept musafiri in viata mea aduc cu sine proprii si unicele amprente. Vin si pleaca, pleaca si vin apoi simti ca amprenta lui cuiva se contureaza in lumea ta intr-un mod in care doar cineva se poate contura intr-un mod unic in cineva. Nu oricine se amprenteaza, ci doar acele atingeri puternice venite in lumea ta, sunt atingeri cu intensite si suficienta unicitate asa incat raman si devin unice. prin atingerea spatiului tau, prin dorinta de a ramane si prin trecerea timpului. ele devin trecut si amprenta in viata prezenta.
Amprenta persoanelor speciale este pretioasa pentru ca este unica. Cand mi-e dor de persoane speciale le simt amprentarea lor in viata mea si le admir unicitatea.

desi sunt si am simt inca odihnita si treaza pentru serviciile oferite, simt frica, frica si durerea.
ne iubim si mintim ca ne iubim, ascultam cantece si sfaturi, leacuri si comenzi, precum suntem niste automate create pentru a funcitona, asa incat ramanem blocati in acelasi loc. Blocajul il simti atunci cand te trage cineva de mana pentru a fi tu cel adevarat. Daca cunosti calea spre deschidere catre acest el, te deschizi frumos, daca nu esti inca pregatit te inchizi si deschizi o petale pe incercate, apoi inca o inchidere timida si plina de frica, apoi deschidere si inca o data inchidere. Aproape ca inchiderea si-a invatat ritmul ei, are muzica ei, proprie, ma inchid ca mi-e frica. raman aici, cu lumea mea singuratica si trista, de frica lumii frumoase si muzica ei. Nu stiu ce e dincolo, doar am auzit, mi-e frica, doar zic, mi-e frica, nu stiu..incerc, ma inchid, ma deschid.., nu stiu eu....eu stiu ce-o fi dincolo?

he he, frica , frica, da-mi voie sa spun. Spun iubire catre tine, omule. Omuleeeeeeeeeeeeeeee, omule drag, te rog, vino, atinge-ma si ajuta-ma . Mi-e atat de frica de tine, nu stiu cine e tine. cine e tine???? Omulee, ma auziii, omule......... inca nu auzi, omule!

for this beautiful day!

Oare numai cand daruiesti te aproprii de tine? Spune-mi , Doamne, cum e? uneori nu e suficient daca ramai singur si daruiesti doar cu gandul tau bun. desi a darui inseamna a iesi din tine si a arata ca esti slab si mai tarziu, a darui. Asta inseamna, Doamne? asta inseamna doamne/ doamne, doamne, cuvantul tau e acum c aun tanget, sau cum se numeste asta..ca un plans care cheama, ceva, doamne, noi, ne-am nascut crezand in tine, doamne. eu nu stiu la ce sa ma rog, doamne doar la tine si atat. la un tine abstract, doamne, asa incat uneori ma indoiesc de existenta ta. tu, doamne, doamne, doamne, de frica si .....iarasi teama ca evadez din tiparele stramosilor mei, iti spun tiw, doamne, ca atat cat cunosc iubesc. ca si parintii mei, doamne. ii cunosc o particica, ma cunosc putin si cat vor fi si pot, dar in acelasi timp, faptul ca ei m-au nascut, ma face sa spun orican, doamne, ca-i iubesc.

doamne, doamne, doamne.........doamne, doamne, doamne, doamneeeeeeee , stai, stai..te rog, doamne, stai, stai doamne, te rog doamne, stai doamne

da-mi doamne putere sa pot pastra clipele de lumina pe care le primesc!
da-mi putere sa le pot mari prin lupa ochiului propriu si sa le intelege si accepta cu totul!
da-mi voie sa revin la ele si sa le gasesc acolo unde au aparut prima data!
arata-mi increderea ta si stai langa mine!
uneori pare ca e mai usor, alteori ma ranesc si nu pot sta sa ma odihnesc, trebuie sa merg cu ranile dupa mine, iar siroiul de sange sa nu-l vada nimeni. ajuta-ma sa merg si sa ascund sangele, doar pateaza drumul si inteteste neintelegerea si intrebarile oamenilor. nu am putere sa ma opresc a le da explicatii pentru ranile mele, am treaba si trebuie sa merg inainte. daca tu mi le dai pe toate, asculta-ma si ajuta-ma sa merg. vreau sa merg mai bine decat o fac acum!

Te rog, Doamne, nu ma parasi!



“Iubite frate al meu, nu-ţi cer decât încrederea.
Dă-mi-o şi vom ieşi împreună din acest loc al umbrelor.
Nu te pot scuti de confruntarea cu fricile tale,
dar te pot ţine de mână până când o faci.” (Paul Ferini)

fa sa fie mai mult!

e greu, e atat de greu, e greu si e mult . urletul ar fi putin. mai sunt si alte urlete venite din stramosi care nu s-au urlat si consumat. saracii de ei au ramas cu urletul neurlat. acum gandesc ca e mai bine decat ca ei, "neurlati" si nici nu stiau ca poate fi macar altfel sufletul lor...

e greu si printre suspin si plans e parca bine, un bine ca un ecou de departe, de mai departe decat pot sa vad eu acum.

... si pentru ca dumnezeu iubeste in fiecare zi si nu uita si pentru ca si eu ma vreau bine, te rog pe tine, Doamne, te rog mult, mult, mult, da-i lui sanatate si fa-l sa fie pe aici mult timp. sa nu plece!Cata nevoie avem de el, face bine si esti tu prin el si prin atatia oameni.

Iti multumesc tie, doamne si te rog ramai chiar daca lumea mea e departe si uneori grea poate pentru tine!

pot, stiu eu ca pot sa o fac albastra-bleu! hm............................................... ramai, ramai, ramai, te rog, ramai, de ce trag de tine, ramai, te roooooooooooooog , te rog, te rog ramai, te rog, te rog, te rog mult pe tine, doamne sa ramai si iar te rog si te rog pot sa spun mai mult te rog daca stiu ca asa nu pleci

am o tristete de zi de miercuri. cred ca are multe goluri sufletul meu de se simte asa, saracu..

scriu si atat. lacrimile inca nu vin, raman doar cu tristetea, aia e mai grea. ce-ar vrea ea s-o auda lacrimilee, aaaaaaaaa..... dar si ele au treaba

ei, ei, hei,
l-am tot visat pan l-am chemat aici in realitatea mea. cum putem sa mai Vorbim? gasesc greu si ciudat sa mai putem comunica macar ca odata.

a fost interesantr ca a sunat. chiar l-a chemat inima mea? asa putere s aaiba ea, iar visele din ultimele nopti...si ele au facut asa incat....

m-a sunat..si sec si goale sunt cuvinte. doar Inima e inca plina, aceea a sangelui. aproape ca nu mai trebuie sa vorbesti. uneori cuvintele sunt scuza perfecta pentru a umple spatiul dintre doua inimi. inimi pline de dor si jale, inimi goale de implinire, amandoua plang plansul propriu doar de ele stiut.

macar asa, putin, sa se mai intalneasca ele. chiar daca grele in conversatie, se mai intalnesc inca.

roaga-te, inima pentru inima cealalta.

Totul e concret si dragoste

Totul este concret. Totul este extrem de concret. asa cum vine viata, as avine si sfarsitul ei. e foarte simplu si concret, nu trebuei s aintelegi nimic. suntem aici pentru viata asta pana nu mai suntem. totul e foarte concret si simplu. ne traim zilele pana cand le avem, dupa aia vine altceva, ceva ce noi vrem sa vedem si sa intelegem. Din ochii nostri lumea se vede altfel, ne-am chinuit atat sa dam logica tututror vazuteor si nevazutelor asa incat nu ne-am gandit ca vine un moment pentru fiecare din noi in care logica proprie nu are loc aici. Totul e concret, altcineva, tot cel ce ne-a dat viata, stie mai bine. ei, si? daca nu era el traiam acum....acum, gandind cu mintea si putin cu inima sau cine stie, poate invers, imi vine sa multumesc pentru ca avem acest fel de experienta pe pamant numita viata. El stie mai bine ce-i cu ea. Noi ba. Noi ne bucuram, apoi necajim, apoi cautam intelesuride frica necunoscutului - mortii. de frica mortii transformata in negru talmacim tot felul de povesti in negru din care nu mai stim cum sa iesim.

Viata e asa cum e. Si moartea la fel. Moartea e punctul final din viata. Asa incat, acum ma gandesc ca oamenii concreti reusesc cu usurinta sa "ia" moartea asa cum e pentru ca doar ei o vad ca un moment si atat. Sper! Sper sa nu sufere mult dragii mei. Sper pentru ca ma contopesc cu ei si m-as contopi cu durerea lor........pana la urma ramane sinele cu tot si toate ce curg din el, iubire, ura, nestiinta, esti singur cu tine in fata vietii, asa precum esti in fata mortii.


Suntem impreuna, ne desparte totusi ceva.... Poate constiinta colectiva...., e ca un gard viu prin care ne putem vedea unii pe altii, unii zambesc, altii plang.....Nici o parte nu stie de cealalta complet.... Suntem despartiti de sarma ghimbata care creste cu dragoste. Nu stiu izvorul ei doar ca va fi mereu asa. O dragoste ghimpata intre cele doua lumi vii amandoua.

Ai grija de el si de mine.

cadou abstract

Te iubesc, te iubesc, te iubesc. daca ma intrebi pe cine iubesc..nu stiu. Te iubesc pe tine, Un Domn Mare si curat si iti multumesc ca imi daruiesti zile de tort si ma lasi sa fug de frica gustului dulce sau ma veghezi cand imi bag degetele murdare de pofta in el si pentru atunci cand imi veghezi linistea din fiecare lingurita gustata potolit din dulcele daruit.

Te iubesc pentru ca altul nu stiu mai bine. eu stiu...? nu stiu....iubesc si eu pe cineva abstract..

Traieste fiecare zi ca si cum maien ai muri, oare poti.... ? e necunoscut sa traiesti cu intensitate fiecare moment din viata la intensitatea cu care te invita sa-l gusti. Sa incerci totusi, merita! :)

Iti multumesc!

ce sa spun eu aici... parca nu mai am cuvinte, atat e de mare si vast zbuciumul interior, atat de schimbatoare si grele si usoare apoi sunt trairile, atat de enigmatica e fata din mine spre care sunt pe drum.., sunt atatea de spus si parca se mai zbat si coc acolo adanc incat...nu stiu..., as vorbi cu ele, insa sunt atat de multe schimbari....

am sentimentul ca mereu stii unde si cine esti doar ca au avut grija alti oameni dragi sa te lege la ochi si sa-ti spuna biografia si caracterizarea propriei persoane.

Iti multumesc tie ca ma ajuti sa ma dezleg la ochi cu dragoste si distanta necesara. Iti multumesc pentru ca tu crezi in mine si ma ajuti sa dau perdelele deoparte cu respect si iubire si credinta in ceea ce tu vezi foarte bine acolo, adanc. Nu-mi ceri nimic si astepti sa infloresc pentru ca doar tu stii ca pot inflori intr-o zi. Tu poti fi si tata, si mama, si frate, si sora, prieten sau om simplu, Tu poti fi oricare pentru ca poti inflori oameni si femei. Iti multumesc tie pentru ca tu crezi in acea zi si ai grija sa cred si eu putin cate putin, in fiecare zi cate o picatura.

Azi m-am mai auzit o data si stiu prima data in viata mea ca sunt o femeie frumoasa si inteligenta. Unde esti tu, fata? :) Te imbratisez pe tine! :) si te iubesc pentru ca

vine o zi cand vrei sa stergi totul. apare o liniste chemata si fortata si totusi buna la ceva. Vine o zi in care vrei sa nu mai simti piciorul lipsa sau mainile ciungi ale oamenilor din strada, sau sa-ti mai apara pe retina acel baiat tanar care merge ca un caine, in .."patru labe", omul caine, da. e traznit (hm, slava domnului!) de dumnezeu asa, exista aceste zile in care simti cu toti porii propriei vieti vietile si golurile altora, atat de mult incat le preiei ca si ale tale, se suprapun peste ce mai ai si tu si simti ca trebuie sa opresti acest sir de durere. cum o opresti? mai dospeste? inca da? hai, mai putin....

vreau s adorm in iarba depaaaaarte , departe, departe, si apoi ma vad ce mai vad, te rog, fii langa mine, Doamne. mi-e frica putin. te rog, stai, putin stai putin pana dorm si apoi sa vad ce ramane. te rog, mi-e frica ...... eu stiu ce-o fi, mai vreua sa merg, sa caut si sa scriu, sa scriu mult, mai vreau sa iubesc, cand iubesc sunt eu. asa m-a nascut pe mien Dumnezeu sa iubesc intens si mult. si sa mangai cu gandul si dragul meu de fire , inchide-ma in tine si ajuta-ma sa mai iubesc un pic.

cand cazi pe unde apuci

apropierea celuilat imi creeaza uimire, prima data. De ce se apropie? nici nu ma stie..? ce din ochiul lui il incanta la mine, ce anume din mine il cheama sa ma priveasca drept si curajos? Cine e el? De fapt, cine din mine ii face cu ochiul si-l cheama?

Finta, fiinta mea traieste alaturi de un Mine obosit si greu. Fiinta mea traieste, atrage trup si suflet un om. Nu-mi ramane decat sa ii fac cale dreapta si sa-l intreb pe acest suflet daca vrea un pahar cu apa, macar. Pana nu adorm din nou,lata la pamant. Nu stiu daca nu moare de sete pan ma trezesc. frumos om, dar extrem de ciudat ca ma vede acum ataaaaaat de sleita de puteri ceea ce ma face sa ma intreb oare abandonarea lui Tine te infrumuseteaza? M-am abandonat problemelor care sunt, nu mai am granite, sunt peste tot si transparenta pentru cei ce ma privesc.

:)) interesanta transparenta.., acum vad ca transparenta atrage. Frumos, mai e un licar acolo, Acooolooooooo, heeei, acoolooooooo, cheama-maaaa, vin, vin, desi mai e, tu cheama-ma , sunt pe drum...

mana mea draga zice ca ma tine langa mine inca, eu stiu ce-o fi, e inca a mea, de aia ma doare, n-o pot lasa asa in durere, trebuie sa trecem podul, hai, hai, fata, haaai, da mana ta., haaai, cat esti de impleticita, haai, mai un pic.....uh...., stai si zaci acolo , zaaaci si doormi in balta, e calda pentru tine, eu te astept mai incolo in luminis, somn usor, fata, somn usor !

contopire

Sunt zile in care simt ca e bine, altele in care nu mai e asa de bine, si altele in care nu mai simt nimic decat o amorteala arida si nesfarsita. Amorteala data de oboseala, de cotidian, probleme, sperante, deziluzii, durere si amaraciune. Exista zile in care poti vedea printre pleoape, si alte zile in care nu mai vezi nimic, doar trecerea cotidiana si aburul oboselii prea mari si stranse in timp. azi a fost una din zilele astea in care simt ca traiesc in alt univers si o lume care nu-mi apartine. Privesc, ma scald printre oameni obositi si ei si din ce in ce mai abatuti, unii nu au maini sau picioare, altii sunt pitici sau orbi, unii canta la acordeon fara sa le ceri, oamenii sunt sarmani si abatuti, pestrita lume si trista. Tristetea e comuna pentru toti. Unii o simt in farfuria de seara mai goala, altii in golul din corpul lor, unii in suflet aidoma, sau altii prefera s-o ascunda bine. Altii o canta in acorduri de carne putreta, unii iti cersesc zambetul sau trimit ocheade flamande de propria voma.

Toti suntem aidoma unei lumi care nu ne mai apartine, in locul unei alte lumi departe demult de cea in care traim. Azi m-am simtit adanc scaldata in lumea oamenilor mei pestriti de zi cu zi, alaturi chiar fara sa le cer, departe cand ma smulg violent lumii lor. Azi am fost una cu totii, alaturi prin fructe batute de zeama calda si mirosul lor greu de transpiratie si durere.
Mirosul zambetului meu putred prefer sa cred ca inca n-a ajuns la ei.

Tine-ne Doamne alaturi, departeaza-ne cat poti si alatura-ne la fel! Indreapta-ne privirea catre fruntea ta!

au trecut 2 ani

Multumesc!


Si pentru ziua de azi in care am incheiat un ciclu de viata. greu, solicitant, presant. uneori interesant, alteori tensionat. insa 2 ani inseamna ani. a fost si atrecut deja.
melodia asta imi vihe s-o pun aici, habar nu am de ce, am gasit-o usor ca starea de acum si ea trebuie sa fie aici.

zile moarte

sunt zile pline de soare, ganganii si fluturi si oameni. cand nu le pot gusta le numesc moarte. sunt zile moarte acelea in care nu ma pot bucura de afara cu tot ce pot gasi.

si pentru ca imi pare rau ca nu sunt cu ele, scriu aici in spatiul creat artificial din nespus dor de afara.

zile moarte. . ma gandesc la oamenii care asteapta sfarsitul si ar da orice pentru doar o zi sau macar o ora de trait. iar noi, acum, prinsi si ocupati in zile "vii" nu traim zilele care vin asa cum merita si meritam. Ele ni s-au dat sa le traim din plin cu tot ce cuprind ele.

Zilele moarte sunt de la o vreme mai multe...oare care e mecanismul transformarii lor in zile vii?

ochii cu raze

Pe oameni nu trebuie decat sa-i iubesti. Privirea, ochii si mainile arata nevoia lor de iubire. Ochii vorbesc cel mai mult.

Sunt aceia calzi si moi care se topesc in bratele ochilor tai si misca incet prin odihna ochilor tai, se simt ca acasa si savureaza iubire la liber din tinele ochiului tau.

Sunt ochii suparati, puternici, fermi si aspri. ei cauta iubirea, sunt suparati precum un copil cu bube pe picioare si piele julita. Iubirea ceruta de ei doare, ei dor. Iubirea lor doare. Inca nu stiu cum sa fie ca sa nu doara. Iubesc durandu-te si durandu-se. Te ajuta sa scapi oglinzile si sa strangi cioburile dupa tine. Ei nu strang, e treaba ta si oglinda ta sparta. Ei sunt duri, aspri si tristi. Se inmoaie cand ochiul tau cald le daruieste un Soare maaare, maaaaare, maaare. Ei stiu ca ochiul tau are razele cele mai puternice de aceea il cauta asiduu, altul nu le are. Il gaseste si asteapta. daca nu stii sa le dai raze, ei pleaca suparati spre alti ochi si mai calzi.

il iubesc pe el

il iubesc pentru ca este liber, de sine chiar si de-nprejur

si,

precum apele cauta, el gaseste repede sa susure ceva in el.


il iubesc pe el pentru ca traieste a foc,
merita sa picure o zi alaturi de tine pentru ca e frumos el.
si nu stie inca.

il iubesc pe omul din el pentru ca vad , pentru ca ma vede

il iubesc pentru ca nu ma vad.
il iubesc pentru ca ma iubesc.
il iubesc pentru ca ne iubim
asa, orbi, amandoi.
de pacla, intuneric, confuzie si lipsa
Lipsa.

Il iubesc pentru ca este prietenul meu de drum.
Prietenul meu de drum anevoios.

Acest prieten stie gropile, lipsa ploilor si gandul meu de dimineata. imi stie privirea alba si limpede cand ma uit la el, imi stie gandul de azi, si cel de maine, acela alaturi de el.
De ce sa-i cer sa stie altul? Nu poate. Stie gandul lui langa al meu si atat. Restul e ...viitor

Te iubesc, omule! Si daca trebuie sa pleci, tot te iubesc pentru calatoria alaturi de mine. Te iubesc pentru insotirea ta trecuta, prezenta si viitoare.

Te iubesc asa cum stiu eu si asa cum stii tu sa primesti si sa vezi in mine.


Te iubesc!

ne iubeste

Dumnezeu ne iubeste!

esti azi

asa, ai fost ce ai fost.
acum, nu mai esti. indrazneste sa nu mai fii. hai, omule! stii ce frumos e? e altceva. nu esti nimic din ce ai fost in trecut. esti altul. nou. nou-nout. te vezi? inca nu, poate, dar simti altfel. o data ce simti altfel, esti deja altfel. Esti azi, nu mai esti maine.

pentru ca e vineri si e bine

sa cunosti oameni e o aventura

Hei, tu, tuuuuuuu................Multumesc! Iti multumesc pentru ca ma iubesti!
iti multumesc ca ai scos in calea pasilor mei o minune de om! asta inseamna ca l-am chemat. fii aici si lasa-ma sa-ti multumesc.

Multumesc!


Acest fel de oameni ma fac sa te iubesc nespus, e ca si un vis pe care il ai si care te face sa zambesti gratis zile in sir. M-am indragostit de acest om, este minunat sa cunosti oameni frumosi cu ochii. Minunea lor sta in aerul dintre cuvintele respirate, nu exista doar cuvinte, exista acel spatiu dintre ele plin cu sufletele noastre. Cuvintele mangaie tandru, oricand, oricat si cu multa dragoste de viata si de oameni. Totul se leaga firesc, spontan si durabil. Totul pare ca e dintotdeauna, de parca te-ai ratacit o vreme pe alte carari , frumoase si aventuroase, unele cu colti si spini, altele voioase. De parca ai fi colindat muuult, mult, calatorule.. de parca, vezi tu.., oare sa cunosti oameni este o aventura ?

Este o aventura orice drum, imi raspunzi tu, insa... atunci cand mergi si pasesti fara sa stii pe ce, acel minunat suvoi de apa rece sub talpa iti prinde f bine cand ti-e cald. Il lasi s ate mangaie si dezmierde, nici macar nu-l cunosti in timp, ci doar de peste timp. va stiti, v-ati reintalnit si va e bine. Un pic de acomodare, insa e ataat de bineeeee

Iti multumesc, Doamne ca ma iubesti! asta inseamna ca si eu sunt buna.

langa

tine-te langa mine, e mai usor, fi una cu mine cand te chme. si ajuta-ma s acalc cu putere. pe pragul de maine. apoi lasa-m asi tranteste-ma spre zbor

suntem egali

Toti suntem egali, avem o singura inima, dincolo de culoare, statut, imbracamintea trupului, culoarea parului, sexul sau dorintele.
Toti suntem unul. suntem egali si fara granite, ne trebuie curaj s apasim in libertate. catre necunoscut, catre granita, catre ce se vede altfel, catre noi.

suntem impreuna unul si egali.

tu barbat, si eu femeie, tu stapan, si eu sclav, tu ofranda, si tu zeu, tu dorinta, si tu chin, tu mirare, si tu spin... impreuna suntem unul. la fel suntem si frumosi!

ce daca nu esti ca mine? esti la fel

la fel de bun.

Iti multumesc!